Asociația Ex-studenților Șmenăriști prezintă : “ Glodul de beton “

    0
    4751

    Asociația Studenților Jurnaliști e un kolhoz cu figuri de ONG, nășit de prietenul și asociatul pușcăriașului Sorin Ovidiu Vîntu-Gelsor – prof. univ. dr. Daniel Condurache, jmecherul ăla care nu e securist deloc, ci doar mare mason & rotarian, și care călărea pînă nu demult Departamentul de Jurnalism de la Universitatea “ Al. I. Cuza “, el fiind profesor la Politehnică. Ori poate îl mai călărește și acum, prin vechiul lui amic Andi Lăzescu, care nici el nu e securist, ci doar ex-membru în Partidul Moldovenilor și catindat pentru Parlament din partea mutanților simirădiști , plus ex-nembru PNL, PDL, PD, PLM etc . Traseist, cum s-ar zice în “ 22 “, gazeta GDS, unde musiu Andi e în misie. Deontologică.

    Tot ASJ e turma care tăcea mîlc atunci cînd s-a dovedit, cu acte oficiale, că șeful jurnalisticii din dealul Copoului,  prof. univ. dr. A. Hoișie, a fost colaborator al Securității lui Ceaușescu. Deci numai bun să fie și șef al Editurii Universității, și membru al Senatului, vreun sfert de secol. Că doar toată lumea are nevoie de securitate, mai ales de cînd cu terorismul ăsta … De asta l-or fi apărat în haită ăia de la ASJ pe profesorul lor șef, atunci cînd în presă au apărut întrebări legitime vizavi de musiu Hoișie– luptau contra terorismului, cu ajutorul turnătorilor la Securitate.

    După ce v-am lămurit ce hram poartă ASJ, cred că n-o să fiți prea mirați aflînd că la gala aniversară a acestui june kolhoz filo-securist a fost prezent ca invitat de onoare marele ziarist Mihai Tatulici. Exact, ăla care îi înălța imne de slavă patronului de la Caritas. Da, Caritas, golănia aia penală în urma cărora sute de mii de romîni au rămas fără bani. Un fel de tătic al Gelsorului lui Vîntu, prietenul domnului tovarăș prof. univ. dr. D. Condurache, nașul ASJ.

    Tot invitat de onoare al ASJ a fost și un nene presupus jurnalist, șef la Agerpres – agenția de presă a statului romînez, adică gazeta de perete pentru pupat dorsal oricine e la putere. Bun model pentru viitorii ziariști … Iar ca să fie izul penal și mai evident, printre musafiri s-a aflat și Sorin Bocancea, rectorul proaspăt condamnat de la așa-zisa universitate “ Petre Andrei “. Dacă nu mai era omul arestat la domiciliu, ci doar condamnat la închisoare cu suspendare, de ce să nu vină și el pe-acolo, ca să-l vadă ăia micii ce deontolog e … ?

    Așa că, dacă vă întrebați de ce sînt tinerele găini jurnalistice atît de jalnice și pline de glod mental, uitați-vă mai întîi cine păzește incubatorul de ziariști : dihorii cu grade și dosare. Grade de comparație, evident.

    Lucian Postu

    0 0 votes
    Article Rating


    Abonează-te
    Anunță-mă
    0 Comments
    cele mai vechi
    cele mai noi cele mai votate
    Inline Feedbacks
    View all comments