Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și existența indiciilor privind posibila încălcare a regimului juridic al conflictului de interese în materie penală în cazul a trei persoane cu funcții publice, după cum urmează:
1. STRATULAT IOAN SORIN, șef Secție clinică recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul Spitalului Clinic Căi Ferate Iași
INCOMPATIBILITATE
În perioada 22 noiembrie 2016 – 06 aprilie 2017, a deținut și a exercitat simultan funcția de șef Secție Clinică Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie în cadrul Spitalului Clinic Căi Ferate Iași și pe cea de administrator al S.C. Soma Medical Impex S.R.L. (având ca obiect de activitate „hoteluri și alte facilități de cazare similare”).
De asemenea, începând cu data de 22 noiembrie 2016, persoana evaluată deține și exercită simultan funcția de șef Secție Clinică Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie în cadrul Spitalului Clinic Căi Ferate Iași și pe cea de administrator al S.C. Gitorex S.R.L. (având ca obiect de activitate „comerț cu ridicata al produselor farmaceutice”).
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. g) coroborate cu dispozițiile art. 185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.