„Metoda boschetarul”, la varful Primariei! Harabagiu si-a aprobat singur o mega-afacere

0
5763

Gabriel Harabagiu isi da singur aprobari pentru afacarea sa cu tonete, business pe care-l dirijeaza printr-o retea de interpusi, dupa metoda „boschetarul” @ Firma paravan este detinuta in acte de catre un taran din Rediu, fost angajat al partenerului lui Harabagiu, obscurul personaj Mircea Rotariu @ Harabagiu controleaza firma prin intermediul soacrei sale, Maria Tamboi, angajata a firmei care primeste cele mai bune amplasamente din oras @ Firma New Bauen Build SRL a acaparat orasul, primind prin semnatura lui Harabagiu aprobari pe banda rulanta @ Harabagiu a acaparat si pietonalul din fata Primariei, iar din Parcul Expozitiei au fost alungati concurentii @ Prezentam mai jos modul in care a acaparat viceprimarul Harabagiu comertul stradal de tip fast-food din Iasi, chiar prin semnatura sa

Conform procedurilor aprobate prin HCL 410/2016, un intreprinzator privat care doreste sa amplaseze un chiosc sau o rulota pe domeniul public are de parcurs mai multi pasi. In primul rand acesta trebuie sa depuna o cerere la Primaria Municipiului Iasi. Aceasta cerere este analizata la nivelul unei comisii constituite special in acest scop din care fac parte viceprimarul Gabriel Harabagiu, sefa Biroului Mici Intreprinzatori, Cristina Hutanu si alti functionari din cadrul primariei. Cererile admise in cadrul comisiei se supun aprobarii ulterioare a primarului Mihai Chirica. Lunar, Primaria primeste zeci de cereri din partea intreprinzatorilor privati din municipiu. Tot lunar, doar cateva dintre aceste cereri sunt ”norocoase”.

Coca Cola paravan pentru un no-name?!

La inceputul lunii martie 2017, Coca Cola intocmeste o cerere prin care solicita Primariei Municipiului Iasi aprobarea de amplasare a doua rulote si a unui chiosc tip doza in Parcul Expozitiei si in Parcul Copou. In cererea respectiva se mentioneaza ca avizele sa nu fie eliberate pe numele companiei Coca Cola, ci a unui partener, in speta SC New Bauen Build SRL. De ce ar sustine un gigant o firma no-name?

”Nu este in politica Coca Cola de a face astfel de demersuri”, sustine sursa noastra din cadrul companiei.

Si are dreptate. Firma respectiva nu inregisteaza o cifra impresionanta de afaceri in relatia cu Coca Cola, astfel ca nu s-ar justifica o astfel de sustinere din partea companiei! Misterul se adanceste. La prima vedere, intrebarea care se pune este cine e personajul din umbra care a determinat o astfel de multinationala sa-i dea un cec in alb?

Pe parcursul investigatiei, reporterii 7 EST au descoperit ca de fapt la mijloc este o escrocherie tipic romaneasca. Sefii Coca Cola habar nu au de manevra facuta la Iasi. Ba mai mult, stampila aplicata nu este cea uzitata in documentele oficiale cu caracter juridic, iar cererea respectiva este intocmita de un agent de vanzari care semneaza in numele sefului de filiala care, si el, e strain de aceasta afacere. Ba mai mult, documentul respectiv nu este inregistrat oficial in cadrul companiei Coca Cola si nu este singura cerere de acest gen, reteta fiind brevetata in anii anteriori!

Aprobari pe documente fantoma!

Primaria da aprobari pe documente fantoma! De ce s-au intamplat toate acestea? Raspunsul e simplu: documentele in cauza sunt o perdea de fum pentru a distrage atentia de la adevaratul beneficiar al afacerii. De ce s-ar risca un angajat al unei multinationale sa faca astfel de ilegalitati?! Simplu. Pentru ca niciodata artizanii acestor manevre nu au luat in calcul riscul de a fi descoperiti! De ce? Pentru ca nimeni din partea Primariei Municipiului Iasi nu avea sa puna la indoiala autenticitatea documentului. De ce? Pentru ca persoana care ar fi trebuit sa verifice acest lucru este de fapt beneficiarul ascuns al aprobarilor solicitate.

Harabagiu cere, Harabagiu aproba

Viceprimarul Gabriel Harabagiu este miezul acestei afaceri! El este cel care roaga pe agentul de vanzari sa intocmeasca hartia, el o aproba in virtutea atributiilor functiei si tot el este beneficiarul aprobarii. Cererea transmisa in numele Coca Cola nu a trecut prin registratura primariei. Documentul poarta un numar de inregistrare scris ulterior si cu o mentiune: ”VGH” (n.r. – viceprimar Gabriel Harabagiu). Ulterior, pe 22 martie, in cadrul Comisiei privind analiza amplasamentelor temporare, viceprimarul Gabriel Harabagiu isi da singur aprobare pentru cele trei amplasamente mentionate in cererea Coca Cola. Iar pe 10 aprilie, acelasi Harabagiu aproba, in numele primarului Mihai Chirica, avizele pentru rulotele din Parcul Expozitiei si chioscul din Parcul Copou.

Semnatura lui apare peste tot

Anterior episodului Coca Cola, Harabagiu a patentat reteta ”self” aprobarilor. La doua luni dupa ce a fost uns viceprimar, Gabriel Harabagiu isi aproba singur amplasarea unui chiosc in Piata Voievozilor pentru gogosi si sucuri. Cererea societatii lui Harabagiu este inregistrata la Primaria Iasi pe 23 august 2016, iar pe data de 30 august, in cadrul comisiei de specialitate, Harabagiu isi aproba amplasarea modulului de 5 mp. Pe 9 sepetmebrie, Harabagiu semneaza in numele primarului Chirica avizul pentru amplasare, astfel ca toate documentele prevazute de procedura sunt semnate si aprobate doar de el.

Firma paravan. Fostul angajat a devenit patron

Scriptic, New Bauen Build SRL apartine lui Puiu Nedelcu, un cetatean in varsta de 54 de ani din Rediu. Cine este Puiu Nedelcu? Pe scurt, Puiu Nedelcu este „sageata sagetilor”. Nedelcu este persoana folosita de cuplul Rotariu Mircea Nicolae – Gabriel Harabagiu pentru a ascunde adevaratii actionari ai firmei New Bauen Build SRL. Nedelcu a fost angajatul lui Mircea Rotariu in firma Condex SRL (pe care acesta o detinea impreuna cu tatal sau Octavian) in anii 2005-2006. Dupa vanzarea societatii Condex catre persoanele de etnie romma din Ciurea pentru a scapa de datoriile acumulate, Rotariu il ia pe Puiu Nedelcu dupa el si il angajeaza pe rand la OMR Instalatii SRL si OMR Grup Development SRL, societati pe care Rotariu le-a patronat in anii 2006-2014. Dupa ce au tepuit firme si institutii de stat cu sume de ordinul a sute de mii de euro, cele doua societati ale lui Mircea Rotariu intra in insolventa. Nemaiputand fi administrator sau actionar in vreo companie din cauza creditorilor care il urmaresc, Rotariu „muta bobul” pe societatea cumnatului sau, Lucian Rachiteanu, SC Burov SRL. Binenteles ca nu isi lasa sageata pe drumuri, astfel ca din 2014 Puiu Nedelcu are un nou loc de munca, la SC Burov SRL. 2015 este anul in care vesnicul aghiotant al lui Rotariu intra in afaceri: Puiu Nedelcu devine patron si calca pe urmele mentorului sau, devenind asociat unic si administrator al societatii SC New Bauen Build SRL. Societatea fusese infiintata de catre Anemarie Rachiteanu in anul 2011 sub denumirea de Baby Shower SRL. Dupa mai multe incercari nereusite in diverse domenii de activitate, in anul 2015 societatea isi schimba prorietarul, in persoana lui Puiu Nedelcu, si numele in New Bauen Build SRL. Nici aceasta schimbare nu a adus succesul dorit. Dar totusi Dumnezeu nu este tigan si soarta se schimba.

O dovada in plus a faptului ca Puiu Nedelcu este doar un om de paie o gasim intr-una din cererile inregistrate de New Bauen Build SRL la Primaria Iasi. Desi nu are nici o calitate oficiala in firma, numarul de telefon al lui Mircea Rotariu apare in antetul firmei la datele de contact (vezi facsimil).

 

Ascensiunea lui Harabagiu

In 2015, primarului Iasului, Gheorghe Nichita, este inhatat de un DNA aparut ca din neant. Viceprimarul Mihai Chirica preia fraiele primariei si devine primar interimar, iar Gabriel Harabagiu, confidentul acestuia, intra in carti pentru liga superioara. Profitand de functia de consilier local si de puterea conferita de primarul interimar Mihai Chirica, Gabriel Harabagiu devine un pol de putere si influenta in primarie inainte de a deveni viceprimar. Rotariu devine in scurt timp umbra lui Harabagiu, iar gasca incepe sa prinda contur. Mircea Rotariu si cumnatul sau Lucian Rachiteanu devin, la randul lor, paravanul pentru afacerile viceprimarului Gabriel Harabagiu. Dintr-un tepar haituit de creditori, Rotariu ajunge la masa unde se macina faina.

Soacra imobiliara vanzatoare la gogosi

In toata aceasta increngatura de persoane prin care se incearca ascunderea identitatii reale a actionarilor din spatele acestei afaceri, Harabagiu a comis mai multe greseli. In incercarea de a evita un posibil conflict de interese pentru ceea ce urma sa faca din functia de viceprimar pentru afacerile personale, Harabagiu isi muta afacerea cu gogosi din Parcul Expozitii pe firma New Bauen Build SRL. Neavand insa incredere deplina in noi sai parteneri si pentru a avea un control asupra fluxului de bani, Harabagiu comite prima si cea mai flagranta greseala: soacra sa, Maria Tamboi, se angajeaza la compania New Bauen Build si se ocupa de tot ceea ce inseamna activitatea societatii. Mai bine zis, administratorul real al companiei. Totodata, soacra si socrul lui Harabagiu sunt cei care asigura serviciul de vanzare la cele doua rulote in timpul evenimentelor speciale, gen ”Sarbatorile Iasului” sau ”Targul Cucuteni”, evenimente la care incasarile sunt de ordinul zecilor de milioane de lei. Dar asta nu e tot! Daca la inceput Harabagiu pastra o anumita discretie  in ceea ce priveste afacerea cu gogosi, dupa preluarea functiei de viceprimar a actionat fara nicio jena pentru a-si favoriza afacerea si a-si asigura un monopol. La presiunile lui Harabagiu, in 2016, au fost anulate contractele si nu au mai fost prelungite avizele de amplasament ale unor companii care aveau puncte de vanzare in Parcul Expozitii si pe bulevardul Stefan cel Mare.

Tudor LEAHU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments