Și s-a făcut congresul partidului. Cine credea că o să răstoarne ceva ori o să se întoarcă altceva în vreun fel, ar face bine să citească chineza fără profesor. Vrem, nu vrem, congresul a fost un act de marketing din care fiecare a extras cam ce a vrut. Că a fost ca al paișpelea, că semănăm cu coreeni, că una sau alta, un adevăr este cert, a ajuns în public. Partidul și-a făcut treaba. Și-a adunat nucleul dur, și-a scuturat eventualii jenibili și este gata de treabă pentru proximele alegeri. Și o va face într-un mare fel, pentru că arătând cu degetul juna consoartă a șefului de partid nu-i un semn de opoziție sau altul de alternativă solidă la ceea ce se petrece acum.
Mai mult, prin recentele majorări de simbrii, „partidul“ parcă își răsplătește votanții, cam vreo trei milioane, suficienți, după cum am văzut, pentru a lua puterea din România. În același timp, este și un avans de salariu pentru votanții de profesie de peste ceva ani (nu mulți). Acest pariu ce se întrevede este justificat și de absența unei opoziții adevărate, pentru că la momentul vorbirii, doar strada coagulează un număr semnificativ de oameni, dar nu este partid. Iar opoziția nu are nici o treabă cu strada. Mai un live din parlament, mai un stop defrișările și cam atât, adică apă de ploaie.
Cireașa de prăjitură a dat-o însă Orban, de la tribuna unei manifestări similare, dar mai sfioasă, „dați cu paru-n PSD!“, de jurai că-i gata să pună mâna pe retevei și să altoiască pe careva. Cam ăsta-i modul de a face politică la un anumit model. Alegătorul? Dă-l în mă-sa, partidul contează! Așa că, a venit vremea să cumpănim la vreo adeziune ceva, că acuși apar fermele de partid, magazinele de partid, restaurantele de partid și toate cele de partid. Vrei post și nu ești membru, ești prost. Vrei spital și nu ești membru, ești mort. Și așa mai departe. Un deja-vu!
Văru
