Mare bucurie pentru boxerii ieșenii, anunțată pe prima pagină a site-ului Federației Romîne de Box, printr-o știre cam agramată, preluată de “ liderul presei ieșene “ sub un titlu ultra-bengos : “ Taifunul din Erbiceni a zguduit Opera din Paris “. Pam-pam. Mai exact : un boxer ieșean a obținut o mare victorie internațională, “ într-un meci disputat în Sala Operei din Paris ”. Mai précis, “ în Salle Wagram, sala operei din Paris “, după cum ne spun și site-ul boxeristic, și liderul jurnalistic. Super tare, frate, cre’că l-a pocnit băiatu’ ăla din Erbiceni pe ăl’laltu’, de se zguduiau candelabrele de cristal de la operă, monșer …
Și pe la noi lumea de subțire mai face mofturi și figuri cînd alde Florin Salam filmează cîte un clip dă muzică sifonică dă mare ambvergură la Anteneul Romîn … Păi, dacă francejii o arde pă cafteală la ditamai Opera dîn Paris, s-a’ găsit entelectoalii dă la noi să facă figuri cînd vedetili noastri dă mare suptces bagă niște bani în buzunaru’ spart a’ lu’ sărăntocu’ ăla dă Anteneu …?
Dăcît că treaba cu meciul de box de la Opera din Paris e cam ca-n bancul sovietic cu Volga neagră, care nu s-a dat, și bicicleta veche, care s-a luat : Sala Wagram n-are treabă cu Opera din Paris, după cum putem afla de pe site-urile celor două instituții sau, eventual, de pe Wikipedia. Sala Wagram e o clădire unde, printre altele, se pot organiza și spectacole de cabaret, și tot felul de chermeze cu figuri pentru coqualarii dă suptţire dă pă Sena. Iar legătura dintre Sala Wagram și Opera din Paris e că ambele sînt în buricul scump al tîrgului, iar în sala unde a boxat băiatul din Erbiceni cîntă, de ceva vreme, și o orchestră de muzică clasică. Dar, dacă știți cumva de v’o cumetrie între sala aia și opera ailaltă, ziceți, șerzami, nu mă lăsați în ceață …
Desigur, nu-i de mirare că federația condusă de deputatul ieșean Vasile Cîtea are treabă cu opera cam cît au boxerii de bumbac cu croșeul lui Teofilo Stevenson. Numai că de-aia datul cu pumnii e una, și scrisul de texte – alta. Bre, Vasîli, dă-i o directă cu gheata ăluia care ți-a servit gogoașa asta de bîlci, numai bună ca să rîdă jmekerii dă București pe seama papagalului deputat & președinte moldovean. Uite, bre, ca să ții minte cum stă treaba : nu toată muzica aia nasoală e operă; nu toate clădirile din centrul Parisului sînt cumetre cu Opera din Paris; turnul Eiffel nu e sondă de petrol, chiar dacă seamănă.
E drept, în apărarea federației lui Cîtea trebuie să spunem că la opera din Iași n-ar fi de mirare să vedem pe scenă vreun meci de box, la cît de negustoreasă și circăreasă e madam Rancea, directoarea-cu-buzunare-de-popă. În plus, altă scuză ar putea fi că opera și teatrul ăl mare de pe Bahlui se înghesuie în aceeași clădire, deci o sală de box în plus ori o fermă de bibilici ar fi din aceeași piesă. În fine, fiindcă o văzută face cît zece auzite, iote, am pus lîngă articol șî pozili cu clădirili alea do’o. Da, Vasîli, Sala Wagram îi chiar așeia pi cari scrie “ Salle Wagram “, nu te uita că niște litere îs diferite, așa-s francejîi, nu știu sî scrie corect romînește. Allez, enfants de la Parti, / Le jour de soir est arrivé ! ( nu, Vasîli, asta nu-i înjurăturî, ’i numa’ oleac’ di batai’ di jioc )
Lucian Postu
