Micro-primar cu micro-concediu

    0
    1897

    Strîns din ce în ce mai tare cu uşa de efectele tîmpeniilor trecute şi actuale, primăraşul cel viteaz cunoscut drept ” Mişu Chiri’ ” o dă în gard din ce în ce mai des, ajutat cu brio şi cu vrio de turma ultra-deşteaptă a papagalilor care îl consiliază şi îl ajută teribel, mai ceva ca săpunul – funia spînzuratului.
    Ultima fază de tot rîsul din acest serial, comic pentru houstonezi şi păgubos pentru bahluiezi, a fost cea cu intratul primarului Chiri’ în concediu de hodină fulger, cu scopul de a-l scăpa de şutul dorsal pe cumătrul lui, viceprimarul Harabagiu. Care, conform deciziei prefectului, ar trebui să plece şi din fotoliul de vice-chiric, şi din cel de consilier local.
    Mai întîi, Mişu Chiri’ s-a umplut de ridicol intrînd în concediu fără să respecte procedurile legale, ca un pălmaş care leapădă sapa pe deal şi o ia la fugă spre pădure, mînat de impulsul interior şi filozofic al unei pîntecărăi de gradul 10. Apoi, numindu-l ca înlocuitor taman pe cumătrul Gabi, singurul, unicul şi irepetabilul depozitar al meşteşugului primăresc, spre deosebire de celălalt viceprimar. Pe urmă, participînd la evenimente oficiale, dar fiind chipurile în concediu. Jumate-de-om-în-concediu-călare-pe-jumate-de-primar-activ, ca în basmele cu zmei.
    La urmă, l-au umplut de cacao papagalii lui comunicatori, care au pus pe pagina oficială de fesbuc a’ poneiului hărmăsar Chiri’ o vrăjeală ieftină despre ” concediul meu de odihnă din cursul după-amiezii de joi, 22 martie „. Micro-primar, micro-concediu, micro-scribi consilieri.
    E drept, pagubele produse Iaşului de echipa condusă de acest ponei cu pretenţii elefantice nu-s deloc mici. Dar, pînă s-o hotărî DNA să facă tot ce n-a făcut de atîţia ani, ce putem face ? Eu pot doar scrie. Iar prostimea civică, care a făcut din acest pitic administrativ un erou anti-Dragnea, ar putea protesta sub geamurile primăriei. Dacă s-a trezit din somn. Sau din vrăjeala ieftină a ‘telectualilor ca Pleşu, lăudătorul lui Chiri’.
    Hai, liberare !

    Lucian Postu

    0 0 votes
    Article Rating


    Abonează-te
    Anunță-mă
    0 Comments
    cele mai vechi
    cele mai noi cele mai votate
    Inline Feedbacks
    View all comments