Vechea hîrîială dintre primarul ciobănez din Schitu Duca, Mihai Mihalache, şi şeful aiurez al Consiliului Judeţean, Maricel Popa, a izbucnit iar, chit că ambii papagali sînt pesedişti, iar ciobanul de toloacă e în subordinea de partid a inginerului de asfalt.
Crezîndu-se mare haiduc al dealurilor, primarul de stînă strigă, precum berbecul în curs de castrare, că e persecutat de şeful său de partid şi de stat, care cică îi trimite controale aiurea, cu scopul de a-l linişti şi a-i astupa trompeta de toloacă. Motivul controalelor fiind nişte copaci tăiaţi ilegal, despre care ciobanul PSD-ist zice că erau doar nişte tufari amărîţi.
Numai că inspectorii de mediu care au anchetat dosarul respectiv zic că că nu prea există tufari care lasă în urmă, după tăiere, cioate cu diametrul de 30-40 de centimetri. Cum e, dom’ cioban Mihalache ? Ai descoperit matale o specie de boscheţi care cresc fulgerător după tăiere ca Făt-Cioturos, într-o zi cît alţii într-un an ?
Sau poate n-ai aflat că asemenea minuni nu mai sînt posibile, după ce vechiul matale amic, procurorul condamnat Eva, nu mai e decît un infractor de doi lei ? Vezi, dacă ai tăiat Mioriţa şi-ai pus-o pe grătar, acu’ nu mai are cine să te prevină că treaba e nasoală. Da, de aia toată turma behăie doar ” pîîîrnaaaaieeeee ” şi ” buuuulăăău „. Or fi oi, da’ se pare că menesc exact.
Lucian Postu