Alo, Partidu’? Avem o aterizare.

1
803

De când s-o stricat primarul cu partidul până la nivel de organe interne, prin diverse instituții controlate dișcret de cei de la butoane apar tot felul de gâlceve, care nu fac decât să ne ofere o idée în plus despre cum se face politică la noi, mai cu seamă când intersul o cere. Nu mai departe la compania de drumuri naționale, aflată sub bagheta lui dom Laicu, se petrece o telenovelă cu unul din conselierii juridici care răspunde la numele de Costel și Șchiopu. Nenea de care facem povestire, merge vorba că ar fi fost absorbit după campania electorală, când junele dom primar era pe cai mari și exercita oarece influențe, procesul fiind practice o formalitate de care s-ar fi ocupat un alt cumătru de primar, resident la drumuri de pe vremea portocalie. Acuma că primarul este cum este cu partidu’, nici dom Laicu nu mai percutează pe repede înainte, astfel că s-o ajuns la replesalii. Așa că nenea conselierul ar fi palmat oarece acte și le-ar fi dat cui trebe, ca să-l facă ascultător pe dom derector. Numai că dom derector o aflat și de aici începe partea tristă. Trădătorul din judecata lui dom Laicu urmează să primească a treia cizmă în șasiu și nici cumătrul primarului nu stă comod în fotel. Singura problemă este metoda, că nu poate face asta cât ai bate din palme, plus de asta, sușpectul e dibaci la legi, ceea ce nu-i de neglijat. Adică, meci!

Aurel Vlaicu (sic!)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
1 Comment
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments