Deputata Chichirău, “ cumătră „ cu anti-romînul Dodon și infractori basarabeni

    0
    1089

    Precum vă spuneam nu demult, amazoana USR-istă a circului video de pe Facebook, deputata Cosette Chichirău, are un consilier pe nume Mihai Vacariu, ieșean de origine și aerian de convingere. „ Miki ” Vacariu a debutat în campaniile electorale ca membru al echipei care a plantat în primăria bahluieză buruiana toxică numită Simirad, apoi a mai lucrat pentru diverși clienți, unii dintre ei din stînga Prutului.

    Cum la Chișinău vor fi în curînd alegeri anticipate pentru funcția de primar al capitalei basarabene, consilierul chichiresc a fost detectat recent şi pe malurile Bîcului ( gîrla murdară înfrățită cu Bahluiul ), în chip de consilier al celui mai bine plasat candidat al opoziției, Andrei Năstase. Nimic mai firesc, s-ar zice : consilierul unei politiciene care bagă bățul prin gardul corupților romînezi îl sfătuiește pe basarabeanul care ne spune că luptă cu mafia ex-sovietică. Uuuniiireee, fraați rrromîni !

    Dacă lăsăm deoparte basmele de adormit adulții, putem însă afla ceea ce știe orice basarabean cu capul pe umeri: Andrei Năstase e un fost procuror controversat, care are în spate banii și susținerea a doi afaceriști dubioși, cu condamnări penale în CV – Victor și Viorel Țopa. Cei doi au fost inițial parteneri de afaceri cu actualul „ jupîn ” al Republicii Moldova, miliardarul Vladimir Plahotniuc. Cînd între el și cei doi asociați au apărut neînțelegeri de la împărțirea ,” prăzii „ , duetul Țopa a devenit brusc mare sprijinitor al luptei anti-mafia, prin intermediul presei controlate direct sau indirect și al structurilor civice & politice afiliate. Iar Andrei Năstase, avocatul cuplului penal Țopa, a primit sarcina de a fi vîrful de lance politică a celor doi ex-parteneri ai oligarhului basarabean nr 1.

    Asta ca să nu mai amintim un alt episod dubios din trecutul politic al „ cumătrului „ de consultanță chichireză : Andrei Năstase, marele pro-european, s-a asociat în 2015, pe față, cu două marionete manevrate cu sfori kremlineze – actualul președinte al Republicii Moldova, primitivul anti-romîn Igor Dodon, și interlopul milionar Renato Usatîi, despre care presa a scris că are legături cu mafia moscovită. Îi puteți vedea în poză, la un  miting comun  – pro-europeanul Năstase e cel din mijloc, iar anti-romînul Dodon e cel cu pumnul comunist ridicat amenințător.

    Noi, pămîntenii simpli, știm că un consultant politic e ca un avocat, nu ca un înger – lucrează pentru cine poate și pentru cine vrea. Dar oare amazoana neprihănită a moralității politice, Cosette D’Arc, ce părere o fi avînd despre clientul dubios al consilierului ei și despre garnitura de legături duhnitoare și anti-romînești ? Ori poate că vorbele despre principii și intransigență îs doar niște chichireli ieftine. Cum e, doamna deputat Chichirău ?

    Lucian Postu

    0 0 votes
    Article Rating


    Abonează-te
    Anunță-mă
    0 Comments
    cele mai vechi
    cele mai noi cele mai votate
    Inline Feedbacks
    View all comments