Nu sunt un mare admirator al textelor de tipul celui al lui Paul Zindel, Efectul razelor gamma asupra anemonelor (traducere a titlului impusă în deceniul opt de Cătălina Buzoianu; o altă traducere în spațiu românesc este cea de la Metropolis, din 2016, Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice, regia Mariana Cămărășan). Mi se pare că abordează prea explicit și în tonalități prea patetice subiecte pe care le psihologizează excesiv. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc faptul că exact genul acesta de piesă forțează actorul la minuțiozitate și performanță. Regia se retrage cu discreție din planurile vizibilului concentrându-se pe gramajele foarte exact stabilite în interpretările actorilor. Altfel spus, indiferent de forța gândurilor regizorale pe care le ai în raport cu textul, nu montezi o piesă precum cea sus amintită dacă nu mergi la sigur cu o distribuție preexistentă. În 1977, Cătălina Buzoianu o avea pe Olga Tudorache, în 1997, la Iași, Irina Popescu Boieru pariază corect pe Mihaela Arsenescu Werner, în 2016, Mariana Cămărășan ridică spectacolul prin și pentru Oana Pellea. A neglija calitatea distribuției în astfel de cazuri aduce cu sine riscul facilului, al telenovelei sau melodramei îndoielnice.
Regizor cu experiență, Geo Balint știe astfel de lucruri și produce, la Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad, un încântător spectacol „de actor”. Lectura cât se poate de fidelă a textului păstrează aerul retro al unui orășel american de altădată care, însă, prin universalitatea trăirilor umane, poate fi oricând chiar Bârladul. O mamă îngenuncheată de propria-i ratare, două fiice asupra cărora se revarsă din plin această ratare, și un personaj aproape spectral, Nanny, bătrâna senilă aflată în îngrijirea provizorie și aproximativă a mamei. E, în întregul spectacol, o amprentă a delicateții. Trauma, ura, nedreptatea, patima, violența afectivă, cruzimea sunt tratate în luminile calde ale unei solidarități emoționante, lăsând în spectator gustul dulce-amărui al umanului ce privește umanul și se oglindește în el. Betty, Matilda, Ruth, Nanny nu sunt „pacienți” supuși unei cercetări teatralo-clinice, ci prezențe familiare nouă, oameni de lângă noi. În montarea lui Balint, ei împlinesc ceea ce obișnuim a numi prin „aproapele nostru”. Chiar și în cele mai înalte izbucniri ale personajelor, se menține acest plan secund al căldurii umane, notă dominantă a întregului spectacol.
Scenografia Adrianei Raicu Petre mă convinge prin insistența pe obiectul-detaliu, decor ce reconstituie pertinent o încăpere din trecutul nu foarte îndepărtat, un „ieri” încă nu în totalitate despărțit de „azi”. Dezordinea scenică ilustrează inspirat dezordinea mentală a personajului central, tot așa cum familiaritatea spațiului (și a anemonelor) are legătură cu solidaritatea de care vorbeam mai sus. La fel, provocatoare și inspirată imaginea cerului înstelat, adusă în două sau trei rânduri. Te face să te gândești la Steaua fără nume și la genul de visare pe care îl practică personajele de acolo. Nu am înțeles, în schimb, rostul celor două mari panouri-poster plasate pe verticala scenei, soluție discutabilă ce comentează tautologic (dreams life, scrie mare pe unul din ele) spectacolul. Nici muzica de spectacol nu mi-a spus mare lucru. Sunt tot mai indiferent la inserarea unor fragmente de hit descărcate de pe Youtube și „distribuite”, cu scopul de a produce atmosferă, în lumea spectacolului. În mod cert, pentru un anumit gen de public soluția este de succes; în raport cu ceea ce numim prin artă, metoda aceasta rămâne, cel puțin pentru mine, un compromis.
Frumusețea și forța Efectelor… bârlădene vine, în primul rând, din comportamentul actoricesc și din eleganta asumare a personajelor. În rolul Mamei, Lily Popa Alexiu construiește, neostentativ, cald și calm, prăpastia. Aproape că ratarea ține de firesc, e un dat al naturii umane, nu o situație de excepție, ci mai degrabă o notă de subsol a ceea ce suntem. Limita, criza, amestecul de dragoste și ură, de generozitate și egoism, scenele de luptă interioară, la fel ca și exteriorizările-răbufnire sunt tot atâtea fronturi pe care actrița își dezvoltă rolul. Personajul e în cădere, dar rămâne demn, ceva din el se opune prăbușirii totale, tot așa cum ceva foarte luminos îi traversează, la răstimpuri, beznele. Sub radiațiile/ iradierile acestui destin cresc cele două „anemone”, Dumitriana Crețu și Diana Hatmanu, personaje clar definite, rezolvate fără rest, atestând (ambele sunt debuturi oficiale) intrarea reușită în lumea teatrului a două actrițe puternice și interesante. În Ruth, Dumitriana aduce fluvii de vitalitate, exuberanța tinereții dezlănțuite și o bucurie de a fi ce subliniază în contrapunct resemnările mamei. Responsabilă și cu momentele comice ale spectacolului, actrița colorează scenele în care intervine, făcând din aparițiile ei apariții așteptate de public. Diana Hatmanu, în Matilda, își pune la lucru unul din marile ei atuuri: sensibilitatea aparte din care decurge o poezie a prezenței pe care nu mulți actori o au. Foarte bun conductor de stări, Dianei îi reușește un personaj în care fragilitatea coexistă cu voința de a reuși. În Nanny, Geta Cacevschi propune o bunicuță aproape de poveste, suficient de lucidă încât să depășească postura de personaj decorativ. Cu câteva acțiuni fizice inspirat alese (bunăoară momentele de joc cu întrerupătorul), Nanny capătă contur și personalitate. Spectacolul funcționează fără cusur și la nivel de relații, țesătură atent lucrată ce produce fluență și ritmuri bine reglate.
După Woyzeckul lui Dorin Mihăilescu, Efectele razelor gamma asupra anemonelor reprezintă a doua satisfacție de spectator pe care primăvara aceasta o încerc la Bârlad. Este un teatru aflat într-o fază bună, cu câteva împrospătări de trupă care, iată, dau rezultate. De urmărit și pe mai departe!
Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad – Efectul razelor gamma asupra anemonelor, de Paul Zindel. Traducere de Iulia Necoară. Regia: Geo Balint. Scenografia: Adriana Raicu Petre. Ilustrația muzicală: Ciprian Manta. Cu: Lily Popa Alexiu, Dumitriana Crețu, Diana Hatmanu, Geta Cacevschi. Data vizionării: 26 aprilie 2018.
Călin CIOBOTARI
