Că drumul până la moșia lui Scaraoțchi e pavată cu bune intenții nu-i o noutate și nu-s puțini cei ce s-au convins de asta, mai ales când s-o pus problema să se aburce pe câte un scaun ghebos la îndemnul din spate al vreunei cizme. Recent, o pildă o are ca subiect pe doamna depotat Gavrilă, care, spun surse de încredere, s-ar fi propus pentru fotoliul de partid ocupat de dom Chirica pe vremea lui Grindeanu. Dar nu așa. Cu un proiectoi de investiții gheboase, șoseli suspendate, metrouri și alte acareturi ca să semene Iașul într-un final măcar cu Las Vegasu. Toate bune și frumoase, numai că un nene mai chițibușar o descoperit că, virgulă, consortul ar fi în oareșce combinății imobiliare cu un intim al lui junelui dom premare de la noi. Aha. Care va să zică, pe cale de consecință, distinsa doamnă ar fi dispusă la un blat generos, în caz de că ajunge unde trebuie, spre deplinul zâmbet șarmant al domnului premare. Harașo!
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi