Dionisie VITCU
Dionisie Vitcu deține acea calitate pe care doar marii actori o au: observă realitatea și nuanțele ei, reținând esențe și personaje care, pentru mulți alții ar trece neobservate. Astfel, o banală plimbare pe Copou devine adevărat studiu de „documentare” pentru acest „colecționar” de figuri și întâmplări care e Dionisie Vitcu. Toate aceste observații sunt apoi trecute prin filtrele unui umor de bună calitate, într-o scriitură alertă (Dionisie Vitcu este și membru al Uniunii Scriitorilor din România), frecvent acidă, amestec fin de lecții asumate la „cursurile” lui Creangă și Caragiale… (Călin Ciobotari)
Urc dealul Copoului cu tramvaiul 13. Prin oblonul de deasupra mea intră valuri, valuri de miros de tei înfloriți, că te apucă somnul.
Pe scaun lângă mine un domn rotofei, o figură de bunic bătrân și blajin, icnește din când în când și zice ca pentru dânsul „și ci-o sî-mi facî, auzi”. Vorbește singur, îmi zic în sinea mea. E pensionar, ca mine. Eu vorbesc în versuri să-mi mențin memoria. Ăsta face proză. Își plesnește genunchiul cu palma și continuă, „nu se confirmă, auzi”. Am mai văzut și alți pensionari dând din buze, vorbind singuri, buiecesc de bine! N-am ce face și șuguiesc: De ce ești supărat, bade?
Julieta și Poliția locală
Creștinul se cârnește către mine, își ridică sprâncenele înspicate, face ochii mari, ochi de culoarea nourilor aducători de grindină, mă fixează și-mi zice apăsat „de liniștea cetățeanului”. Îi par mirat și continuă, vin de la Poliția locală. Am făcut o cerere de constatare a unei nereguli, au trecut aproape trei luni și mă mint că mi-au trimis răspuns prin poștă. M-am interesat la Poștă, canci. M-am dus din nou la Poliție și mă tratează ca suspect. Până la urmă mi-au dat, zic ei, o copie cu, nu se confirmă. I-au dat timp Julietei să acopere ca mâța și mă fac prost. Au legături, cuibul are protecția cuiva, asta-i.
Tramvaiul, second hand, zdrăngăne și omul vorbește cu năduf, tare – surd el, surd eu. Cum e o țâră de sărbătoare, tramvaiul e aproape gol. Continuăm taifasul.
Domnule, nu-ți zic bade, domnule m-am apucat să grijesc prin ogradă, am o palmă de loc în fața casei. Am aruncat hondrobeile de prisos, chetroaiele, am curățat buruienile și am semănat iarbă să fie frumos, nu că așa cere Primarul, nu, dar dacă a trece prin fața casei mele și-a cârni o țâră capul să zică brava gospodar, halal!
Adică să te laude, zic.
Nu, frate dragă, nu, am făcut-o fiindcă-mi place să văd iarbă verde între brazi, flori și trandafiri, să poposească păsări civilizate, mierle, porumbeii, guguștiuci, câte-o veveriță, nu numai ciorile dracului.
Fain, zic eu, admirându-l.
O fi bade… (zâmbesc), o fi, dar am stârnit hulă și am huit cu cele două orfeline, vecinele mele. Ele cultivă usturoi și patlagele și nu cadrează.
Ce-ți fac?
Julieta face cură de slăbire, că mai ușor e s-o sari decât s-o înconjuri și, cu țigara-n dinți dur la deal și dur la vale, lipa, lipa prin urzici, îmi sâsâie printre dinți are să te usture!
Te amenință?, întreb eu iritat.
Așa mi se pare. Are pe cineva. Aici e un cuib și prezența mea deranjează.
Poate ți se pare, zic.
Nu, nu mi se pare. De la început, de când m-am apucat de treabă mi-a propus să-mi aducă „băieții ei”, să-mi facă ordine și curățenie. N-am suferit-o și n-am întins vorba. Așa a început nejdia. Știam de la bătrâna care a locuit înaintea mea că era agresată și a făcut mai multe plângeri la Poliția locală – intra peste ea, îi cotrobăia prin camere, i se urca în pod. Când veneau cei de la liniștea cetățeanului, Julieta și Ofelia, le ieșeau în cale și mieroase, jucau teatru mai ceva ca dumneata, declarau că „baba e senilă”. Organul le credea. Nu neică, bătrâna avea mintea limpede dar nu se putea apăra fizic. Așa s-a creat o relație specială între orfeline și organul de la siguranța cetățeanului.
Poate ți se pare, zic.
Nu, nu mi se pare. După cum se poartă, după cum îmi vorbesc, orfelinele, au un spate, o protecție a cuiva, de își permit să amenințe și să mă șicaneze dându-mi anumite semnale (șopârle și șobolani morți!), să mă tem – cum să uit „are să te usture”. Nu știu ce statut are în imobil Julieta, se dă administrator. Mă provoacă, îmi calcă pe nervi, lucrează cu „băieții” noaptea la zidurile de rezistență ale imobilului, mi se urcă pe acoperiș și-mi sondează coșurile de fum cu sticla de bere, mi-a agățat fire de TV de burlanele de scurgere, și-a făcut instalație improvizată de încălzire în sobe de teracotă, folosind butelii cu gaz letal!
Nu te-ai adresat inspectorilor abilitați, înțeleg.
Ei, ei, cum nu. Au constatat neregulile, au dispus intrarea în legalitate și-au plecat.
N-am dubii, s-au înțeles, ca să nu spun i-a mituit.
Poate te-nșeli, zic.
Nu nene, nu.
Trebuie să fie în țara noastră cineva care aplică legea! Cred…
„Șăzi prea mult în cur”
Șădi cu ușa crăpată și-mi f…. dumnezeii la adresa familiei, tare, să aud. Are alibi, e în bucătăria ei! M-a scos din țâțâni, mi-a sărit țandura într-o zi și-am trimis-o în origine, ca la crescătoria de porci din Holboca. A sunat la Poliție și în cinci minute, orfelinele au primit la poartă doi polițiști, unul de la circulație…! – și-atunci, am făcut legătura. Ahaaa, eu umblu trei luni să-mi găsesc dreptatea și aici în cinci minute vine Poliția!
Cum așa? Poate orfelinele sunt acoperite și, vorba lui Caragiale, sunt poliția în persoană.
Nu-mi arde de glumă. Nu mă interesează comerțul ce-l fac. Mă deranjează privirile tulburi ale băieților, unii care, o dată pe lună îi aduc marfă și se opresc la poarta mea. Nu vreau să fiu paravan. Nu vreau să nimerească mascații peste mine și să-mi cotrobăiască prin unghere, să-mi dărâme biblioteca și la urma urmei vreau să am siguranța că sunt apărat de cei ce aplică legea, și n-am să am un accident cu monoxid de carbon, n-are să-mi sară în aer locuința cu acordul inspectorilor mituiți.
Nu trebuie să te necăjești îi zic, suntem într-un stat de drept, cu democrație consolidată, așa să știi.
Omul, se uită lung la mine, se asprește și întorcându-mi spatele îmi zice, șăzi prea mult în cur și te uiți la televiziunile libere și independente, bade!
Coboară înaintea mea…
Rămân nedumerit, și cuget… cine se ocupă de siguranța cetățeanului când e amenințat că are să-l usture, și-i avertizat cu… șî ci-o sî-mi facî?… Dar mai ales, cine sunt capuleții Julietei?
10 iunie 2018
