Inaltele fete bisericesti care slujesc la Parohia Schimbarea la Fata – Alba, o fosta filiala a Parohiei Sf. Nicolae – Ciurchi, au sanse foarte mari sa intre in posesia unei averi de sute de mii de euro. Acestia au actionat in judecata Primaria si Consiliul Local Iasi, solicitand dobandirea dreptului de proprietate asupra unui teren de peste 1.200 mp, situat in Tg. Cucu, pe str. Alba 3-5, la numai o aruncatura de bat de Hotelul Europa, actualmente Hampton by Hilton, unde un metru patrat de pamant depaseste pretul 500 de euro. Biserica Alba din Iasi vrea sa devina proprietar de drept, cu acte in regula, a terenului, dar si a constructiilor si anexelor din preajma, ca efect al dobandirii acestora prin uzucapiune (folosinta de lunga durata). In sprijinul afirmatiilor lor, preotii au depus la dosar inscrisuri si documente vechi, din anii 1940, care atesta faptul ca imobilele si constructiile aferente au fost stapanite legal si firesc, acestea facand parte zeci de ani din patrimoniul Bisericii Ortodoxe Romane, cu titlu de patrimoniu. Daca sutanele negre castiga acest proces si nu devin proprietari de drept ai terenului din Tg Cucului, Primaria risca sa plateasca despagubiri de ordinul sutelor de mii de euro.
Preotii de la Biserica „Schimbarea la Fata” din Iasi, cunoscuta si ca Biserica Alba, sunt la un pas de a deveni mai bogati cu aproximativ un milion de euro. In baza unor acte, documente si inscrisuri vechi de peste 75 de ani, Parohia Alba vrea sa devina proprietarul de drept al imobilelor si constructiilor aferente, amplasate in Tg. Cucu, de pe strada Alba nr. 3-5. Mai precis, preotii vor sa stapaneasca cu acte in regula biserica in suprafata de 208 mp, casa de locuit de 97 mp, dar si un mic monument situat la aceeasi adresa, de cca 4 mp. Insa “perla” domeniului revendicat de sutanele negre este reprezentat de un teren in suprafata totala de 1268 mp, care, este situat la mica distanta de fostul Hotel Europa, actualmente Hampton by Hilton. Potrivit expertilor imobiliari, un singur metru patrat de pamant situat in aceasta super-zona a Iasului, poate ajunge la cca 500 de euro. In urma unor calcule extrem de simple reiese faptul ca terenul revendicat de preotii de la Biserica Alba valoreaza pe piata imobiliara cu mult peste 600.000 de euro. Impreuna cu toate anexele si constructiile aferente din preajma, averea celor care slujesc la Parohia Schimbarea la Fata atinge milionul de euro, o suma uriasa chiar si pentru afaceristii cu bani multi.
Acte si documente vechi, dinainte de al doilea Razboi Mondial
Intr-o actiune judecatoreasca inaintata Tribunalului Iasi, conducatorii Bisericii Albe arata ca terenul cu pricina plus constructiile aferente ar fi fost stapanite cu titlu de patrimoniu al BOR, in ultimii zeci de ani, indiferent de evolutia istorica a tarii si de organizarea bisericii ortodoxe pe teritoriul Moldovei si al Principatelor Unite ale Romaniei. In sprijinul afirmatiilor lor, preotii aduc documente si acte foarte vechi, unele dintrea acestea datind dinaintea inceperii celui de-al doilea Razboi Mondial.
“Cercetand inscrisuri mai vechi, noi am descoperit ca inca din anii 1940 si pana in 1971, Biserica Schimbarea la Fata-Alba, din Iasi, a fost o filie (n.r.-filiala) a Parohiei Sf. Pantelimon, iar din 1971 a devenit filie a Parohiei Sf. Nicolae-Ciurchi. Pe 30 aprilie 1940 in urma intocmirii unui proces-verbal de hotarnicie s-a descoperit ca terenul mentionat, biserica si casa de locuit, dintre proprietatile celor doua parohii, alcatuiesc trupurile C si D. In noiembrie, acelasi an, parohul Bisericii Sf. Pantelimon il instiinta pe primarul municipiului Iasi de faptul ca in patrimoniul parohiei sale se afla intre altele si Biserica Alba, cu ograda imprejmuitoare. Iar in ograda se afla si o casa veche acoperita cu tabla. In acelasi inscris mai este insa cuprinsa si recunoasterea faptului ca pentru toate aceste imobile si constructii-anexe, Epitropia nu poseda fotografii, si nici acte”, se arata in actiunea judecatoreasca a preotilor.
“Stapanim terenul de zeci de ani si vrem sa devenim proprietari cu acte in regula”
Sutanele negre considera ca intrarea in legalitate deplina a Parohiei de pe str. Alba ar fi si in interesul mai-marilor din Palatul Roznovanu.
“In alta ordine de idei, dincolo de jonctiunea unor posesii care se intind pe o perioada de mai bine de 70 de ani, putem observa ca Parohia Schimbarea la Fata exercita astazi, in nume propriu, cu titlu de proprietar, o posesie utila de peste 33 de ani. In anul 1975, potrivit unei inscriptii, in apropierea bisericii a fost asezat si un monument-troita in memoria aviatorilor si a eroilor patriei cazuti in cel de-al doilea Razboi Mondial. Toate acestea s-au intamplat prin grija preotului paroh Anton Frunza si a Consiliului Parohial. Acest monument se pastreaza si astazi si se impune ca el sa aiba un regim juridic clar, sens in care va rugam sa constatati ca dreptul de proprietate dobandit prin uzucapiune isi intinde obiectul si asupra acestui edificiu. Din punctul nostru de vedere, din moment ce Parohia exercita o posesie utila, neviciata si de notorietate asupra bunurilor si imobilelor mentionate, de peste trei decenii, consideram ca Biserica Alba a devenit titularul dreptului de proprietate, ca efect al dobandirii lor prin uzucapiune (drept de folosinta indelungata). Devenind proprietarii de drept al bunurilor indicate, in acte si documente, se pune astfel o binevenita ordine in regimul juridic al imobilului cu pricina”, au mai explicat fetele bisericesti.
In perioada urmatoare, juristii Primariei Iasi vor studia inscrisurile vechi si actele depuse la dosar de catre preoti si vor formula raspunsuri si intampinari. Care vor fi sau nu pe placul sutanelor negre. In replica, conducerea Parohiei solicita instantei de judecata sa aprobe efectuarea unei expertize tehnice judiciare topo-cadastrale, si sa audieze, in calitate de martori, mai multi enoriasi ai bisericii ce locuiesc in zona Tg. Cucu.
Biserica Alba, un monument incarcat de istorie
Parohia Schimbarea la Fata este o biserica ortodoxa care a fost construita in 1750 la marginea vechiul targ al Fainii, pe locul unei biserici mai vechi, care data din secolul al XVII-lea si avea hramul „Nasterea Domnului”. Lacasul de cult este situat in cartierul Targu Cucu, in apropiere de Hotelul Europa, pe stradela Alba nr. 3. Biserica Alba a fost inclusa pe Lista monumentelor istorice din judetul Iasi din anul 2015, avand codul de clasificare IS-II-m-B-03693. Pe aceasta lista este trecuta ca perioada de datare secolul al XVII-lea. Biserica este asezata la marginea de rasarit a Targului Fainii, de unde incepea Drumul Sarii si se sfarsea Mahalaua Armenimei. Aceasta zona s-a dezvoltat dupa mutarea scaunului domnesc al Principatului Moldovei la Iasi, aici transferandu-se mai intai slujitori ai domniei si meseriasi, apoi si alti breslasi. In secolul al XVII-lea a existat in zona o alta biserica cu hramul „Nasterea Domnului”, ce a purtat numele slavonesc de „Rojdestva Bojiti”. Nu se cunoaste anul cladirii acelei biserici, dar ea este atestata intr-un document din 1682, rezultand ca acel lacas de cult fusese construit anterior acelui an. Aceasta biserica suferise in timp o serie de stricaciuni, astfel incat pe la 1750 a fost rezidita de Popa Veliscu. Acestui lacas de cult i se spune acum Biserica Alba. El nu trebuie confundat insa cu Biserica Alba ce se afla pana in secolul al XVIII-lea pe locul unde se afla acum Catedrala Mitropolitana. In acea perioada, cele mai multe lacasuri de cult erau din lemn sau din piatra si caramida, dar fara a fi varuite. Istoricul si specialistul in religie N.A. Bogdan presupune ca denumirea de Biserica Alba provine de la faptul ca acest lacas de cult ar fi fost varuit in totalitate, spre deosebire de celelalte biserici. Tot el presupune ca schimbarea hramului din Nasterea Domnului (25 decembrie) in Schimbarea la Fata (6 august) s-ar fi facut in cursul unor reparatii sau refaceri. Biserica a fost avariata de cutremurele din secolul al XIX-lea, astfel incat era amenintata de ruinare pe la sfarsitul veacului. Aceasta a fost restaurata in anul 1885, in timpul Mitropolitului Iosif Naniescu, prin contributia Primariei orasului Iasi dar si a enoriasilor. Lucrarile au fost executate sub indrumarea arhitectului Nicolae Badarau. In jurul bisericii a existat un cimitir, care a fost desfiintat in 1887, iar osemintele acestuia au fost mutate la Cimitirul Eternitatea. Prima data, Biserica Alba a fost declarata monument istoric in anul 1962. Printre preotii care au slujit aici este de mentionat preotul Anton Frunza, fost protopop de Iasi, care a pastorit o lunga perioada, pana in anul 2003, cand a fost pensionat din cauza varstei inaintate. In locul sau a fost numit atunci ca paroh preotul Marcel Cojocaru, al carui tata a fost profesor la Seminarul Teologic de la Manastirea Neamt.
Nicu SAMSON