Kovesi

0
3180

Ziceam mai demult, cum că dispariția din spațiul mediatic al șefei DNA-ului e un semn. După aparițiile în care a lămurit cu subiect și predicat cum stă treaba cu penalii și cu legea penală, o seamă au regretat că s-au hazardat în a-i pune întrebări, pentru că au primit o lecție pe care nu credeau să o primească. Pe scurt, Codruța a arătat că are stofă de tehnocrat, făcând o notă total discordantă cu restul peisajului unde habarnismul și încropeala domină. Prin urmare, nu bun pentru ambient. Și ca să n-o facă mai celebră decât este, a fost redusă la tăcere, tunurile fiind îndreptate în cu totul altă direcție, poate-poate s-o întâmpla ceva. Între timp s-a trecut la treabă, iar știrea cu posibila demitere a lui Kovesi a trecut pe sub nasul nostru sub adăpostul exprimării evazive a ministrului Toader, care mai mereu răspundea la întrebarea legată de acest fapt cu … „ încă nu știm. Urmează să citim raportul și vedem“.

Și am văzut. Koveși a devenit monedă de schimb în conflictul dintre majoritatea parlamentară și instițuția din Cotroceni, totul desfășurându-se sub umbrela legalității depline. Adică, dacă curtea spune așa, așa facem. Din toată afacerea asta, cel mai prost a ieșit Johannis, pentru că s-a trezit în postura de a da cu stiloul pe decretul revocării procurorului șef DNA, consecutiv ridicatului în slăvi cu diferite prilejuri. Numai că, aici a dat-o cu mucii-n fasole. Poate lipsit de curaj, poate sfătuit de consilieri, președintele s-a dat defect și l-a trimis pe purtătorul de cuvânt să facă anunțul, adică să încaseze el mai întâi și apoi mai vedem. Reacțiile au fost, în special pe social media, deosebit de virulente, astfel că, dacă făcea cineva un sondaj de opinie la cald, Johannis n-avea scor de trecut clasa. Dacă privim de sus, treaba asta aduce a blat, că opoziția n-a avut un punct de vedere coagulat, liberalii fiind tăcuți, dar nu înțelepți. Așadar ce rămâne? La prima vedere, lumea zice de dictatură în formă mascată, denumită destul de tembel dictatură a majorității, pentru că reprezentativitatea Cotroceniului s-a făcut mică și-a intrat în pantaloni, bruma de încredere în justiție s-a dus și ea pe apa Dâmboviței, iar majoritatea trâmbițată își vede de treabă cu tot cu UDMR și minorități. Că asta e piesa, cine plătește muzica, începe dansul.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments