Asociația pentru Dialog în Justiție vă anunță cu drag faptul că, în prezent, la nivelul județului Iași se desfășoară un program de formare a tinerilor și adulților prin educație civică și juridică.
Proiectul „Iașul vibrează civic” este sprijinit financiar de către Primăria Municipiului Iași și dezvoltat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Direcția Generală Anticorupție și alți colaboratori.
„Iașul vibrează civic” vorbește despre cum buna guvernare poate face diferența în dezvoltarea unei comunități. Este despre aplicarea transparenței, despre claritatea transmiterii informațiilor, despre echitatea și corectitudinea aplicării regulilor, despre responsabilitatea implicării cetățenilor, despre participarea activă a tinerilor și adulților, despre decența cu care trebuie tratată cutuma unei comunități. Este despre noi, cetățenii educați civic și juridic.
Programul de educare își propune să acopere nevoile tinerilor și ale adulților, prin trei direcții complete.
Prima direcție face referire la tinerii cu vârsta cuprinsă între 10-18 ani.
Nevoile de bază ale tinerilor sunt reprezentate de informarea și conștientizarea cu privire la valorile, principiile și elementele fundamentale care-i formează ca cetățeni activi, rezonabili, implicați. Nevoile sunt acoperite prin elaborarea și implementarea unei aplicații de educație civică și juridică. Aceasta oferă tinerilor o educație non-formală apropiată de vârsta lor, pe gustul și înțelesul lor.
A doua direcție se adresează adulților, mai exact părinților care au elevi înscriși în școlile din județ și cadrelor didactice din instituțiile școlare.
Nevoile acestui grup țintă sunt în principal legate de informarea, educarea civică, juridică de bază, creșterea angajamentului civic prin aplicarea dialogului rezonabil și constructiv, creșterea încrederii sociale și creșterea participării active în deciziile comunității.
A treia direcție stabilește nevoile referitoare la importanța calității actului de comunicare și cooperare dintre cetățeni și autorități, transparența relației dintre aceștia, necesitatea actului de unire în soluționarea problemelor comunității.
Activitățile specifice acestei direcții sunt: un curs de formare civică și juridică de bază pentru cetățeni, organizarea „Zilei porților deschise” într-o instituție din Iași, organizarea unui tur cu bicicleta între aleși și cetățeni, pentru a închide seria de activități într-un ton de cooperare a intereselor comune.
Proiectul „Iașul vibrează civic” este un exemplu de cooperare între cetățeni și administrația publică, este oportunitatea pentru a schimba lucrurile în bine în comunitatea noastră, este cheia de a descoperi dialogul rezonabil și productiv între cetățeni și autorități, este șansa de a crește gradul de implicare activă, transparență în decizii, este succesul unei bune guvernări. Vă așteptăm cu drag alături de noi!
Maria PĂDURARU
Mediator/Președinte Asociația pentru Dialog în Justiție