Ministrul Transporturilor a semnat ordinul de interzicere a maşinilor cu volan pe dreapta în România

0
350

Ministrul Transporturilor a semnat ordinul prin care se interzice omologarea în România a maşinilor cu volan pe partea dreaptă, scrie Profit.ro. Interdicţia va intra în vigoare după ce ordinul va fi publicat în Monitorul Oficial. Proiectul de ordin de ministru a fost în dezbatere publică până la finalul lunii iulie.

Noile reglementări precizează că postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curăţenie stradală), precum şi autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE.

Alte prevederi se referă la eliberarea unui duplicat al cărţii de identitate a vehiculului, la efectuarea de inspecţii tehnice în alte state membre UE, la emisiile poluante, la înmatricularea vehiculelor istorice şi la sistemele de încălzire ale vehiculelor.

După intrarea în vigoare a interdicţiei omologării, persoanele care vor să înmatriculeze în România astfel de autovehicule trebuie să modifice maşinile şi să instaleze postul de conducere pe partea stângă.

RAR a înmatriculat doar în ultimii doi ani aproximativ 25.000 de autovehicule cu volanul pe partea dreaptă.

Sursa : http://www.promotor.ro/masini-noi/news/ministrul-transporturilor-a-semnat-ordinul-de-interzicere-a-masinilor-cu-volan-pe-dreapta-in-romania-17447617

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments