Ion Creangă povestește și în “Amintiri din copilărie” de mâncărurile lui preferate. Cele mai celebre sunt alivencile moldovenești gătite chiar și astăzi într-un loc unic, plin de tradiție, dar și istorie. Este vorba de Bolta Rece, local al prieteniei și povestirii.
La Bolta Rece, timpul trece, prietenii rămân
Pe marginea sud-estică a renumitului deal al Copoului, pe strada care nu întâmplător se numește Rece, unde se cunosc din vechime pivnițe întinse și ramificate s-au legat multe întâlniri. Într-o încăpere mai retrasă, schimbau idei fără sfârțit, unul urmărindu-l și admirându-l pe celălat cu adevărate sentimente frățești. Este vorba despre Ion Creangă și Mihai Eminescu. Două mari personalităţi ale României care îşi petreceau timpul la Bolta Rece. Vorbim de locul unde alivencile și sarmalele în foi de viță și-au păstrat şi în ziua de astăzi gustul tradițional moldovenesc.
232 de ani de „Bolta Rece”
Prima mențiune documentară cunoscută privind clădirea și locul care va deveni “vestita locanta a Iașilor”, astăzi „Bolta Rece”, datează din 17 ianuarie 1786.
Ospeția a fost construită în stil specific moldovenesc, ca o casă țărănească, cu prispă. Deasupra solului, în jurul unei mari bucătării și al unui cuptor, există un salon unde erau serviți un număr mare de meseni. În subsol au fost zidite, în piatră, hrube cu firide, de unde lumina opaițelor se răsfrângea asupra vaselor de stejar care adăposteau licoarea de Cotnari, de Bucium, de Uricani și din alte podgorii.
„Adunarea barbaţilor străluciţi ai Iaşilor”
Din 1864, Avram Amira, autentic negustor, venit în Iași în 1830, a preluat prin închiriere localul Bolta Rece. Cu timpul, la experiența bătrânului comerciant se va adauga avântul și zelul nepoților săi Panciu și Simion. Cei doi, preluând destinele firmei, au contribuit substanțial la celebritatea Bolții.
Dar Bolta Rece este cunoscută nu numai ca o simplă casă de ospeție, ea trăiește totodată în istoria orașului prin „legăturile” cu mulți dintre membrii Societății „Junimea”, care aici încheiau o parte dintre agapele lor, ce începeau în localuri mai fastuoase.
De aceea, nu întâmplător, localul este cunoscut și sub denumirea ilustrativă de Universitas Vinorum, deci „Universitatea vinurilor”, numire la care se adaugă și Conventus egregiorum virorum Iassiensium (Adunarea barbaţilor străluciţi ai Iaşilor).
La unele întâlniri se citeau scrisori primite de unii membri, scrisori care uneori interesau și încălzeau inimile, era o formulă de informare cu știrile din țară și străinătate.
„O amintire a vremurilor de altă data”
Localul repezintă o fațetă originală și specifică a Iașului, ducând mai departe, cum afirma Victor Eftimiu, „o amintire a vremurilor de altă dată”.
La acest restaurant boieresc, bucatele sunt, unele, făcute după rețetele din anii Junimii. Atmosfera are o încărcătură specială, de legendă și de fabulos. La Bolta Rece, dupa un pahar cu vin roşu, moldovenesc, simți că te duci în timp, în spațiul de legendă al boemelor de altădată și al prieteniilor nemuritoare.
Reţetă – Alivencile moldovenești
Astăzi vă dezvăluim rețeta tradițională.
Pentru început trebuie să aveți la dispoziție un ceaun de tuci, unde trebuie să puneți un litru de lapte la fiert. Adăugați o lingură de unt și puțin zahăr.
Imediat ce începe să clocotească se pune mălai, cât să iașă o compoziție ca de mămăligă.
Se adaugă stafide, brânză de vaci și brânză de oi. După, se amestecă bine și se dă la cuptor.
Când sunt coapte, se scot din cuptor și se taie în bucăți și se servec calde. Pentru a fi și mai gustoase se pune multă smântănă.
Poftă bună!