Prof.dr. Marin Burlea: ”Pediatria este una dintre cele mai frumoase specialități, întrucât lucrează cu cele mai inocente, mai gingașe ființe – copiii”.
Prof.dr. Georgeta Burlea: ”Specialitatea de logoped ar trebui să fie exact ca și cea de kinetoterapeut”
Sunt o familie cunoscută în Iași. Profesorul Marin Burlea este unul dintre pediatrii la care părinți disperați își aduc copiii bolnavi, în speranța că îi va vindeca. La rândul ei, logopedul Georgeta Burlea corectează tulburările de vorbire ale copiilor şi adulţilor de mai bine de 30 de ani. El este medic de profesie, ea este filolog la bază. Ambii au însă mai multe specializări care i-au ajutat să fie de mare ajutor pentru mulți copii. Intelectuali până în măduva oaselor, le-au insuflat și copiilor lor – Lucian și Anamaria – aceeași dragoste pentru învățătură. Profesorii Marin și Georgeta Burlea sunt la un vârf de carieră, și, de aceea, le-am adresat câteva întrebări referitoare la viața profesională și personală.
Ce v-a determinat să alegeți această profesie?
Prof.dr. Marin Burlea: În copilărie venea destul de des în vizită la noi un frate al tatălui meu, un medic chirurg toracic în Iași. Mi s-a părut o personalitate deosebită, cu un prestigiu aparte, respectat de familei, de frați, si de consătenii mei. Un al doilea motiv, egal ca importanță: când eram mic, mă consulta un medic pediatru înalt, slab, cu ochelari, care se numea Gutman. Mi s-a părut o figură aparte care mi-a câștigat încrederea, și de care nu îmi era frică, pentru că de regulă de medic îți este frică. Deci au fost aceste două modele, care, într-un fel, mi-au impus dorința de a face medicină încă din primii ani de școală. Apoi, în comuna mea natală (Vidra, județul Giurgiu – n.r.) nu erau licee performante. Fratele meu a fost de acord să mă ajute să vin la internat în Iași. Am urmat aici un liceu sclipitor la vremea aceea – Liceul Mihai Eminescu, sau Oltea Doamna, cum se numea atunci. Am avut șansa să am profesori eminenți, de mare valoare, care mi-au insuflat dorința de a învăța. M-am pregătit pentru medicină din clasa a zecea. Mie, tatăl meu mi-a spus că trebuie să reușesc pe forțele mele, și că, dacă nu reușesc să intru la Medicină, va trebui să mă întorc în satul meu sa fac școala de tractoriști. Așa că am învățat pe brânci și am intrat la facultate al zecelea pe listă. În perioada facultății am cunoscut-o și pe soția mea, care m-a legat mai tare de Iasi.
Prof.dr. Georgeta Burlea: Eu am iubit foarte mult copiii. M-am pregătit să fiu profesoară. Când am descoperit logopedia, mi-a dat mult mai multe posibilități de afirmare a personalității mele. Mi-a plăcut mereu să fiu creativă. De aceea am ales Facultatea de Filologie și am lucrat la Liceul Național pe post de bibliotecar, iar în același timp suplineam la catedra de franceză. Era prin 1987-1988 când am dat un concurs pentru postul de logoped.
De ce această specializare?
Prof.dr. Marin Burlea: Am ales specialitatea Pediatrie pentru că am avut modelul doctorului Gutman, și, în plus, în familia mea au fost mulți medici, numai pediatrie nu. Și atunci am ales această specializare. Nu regret, pentru că viața mi-a demonstrat că Pediatria este una dintre cele mai frumoase specialități, întrucât lucrează cu cele mai inocente, mai gingașe ființe – copiii.
Prof.dr. Georgeta Burlea: În 1990 puteam să mă titularizez ca profesor de limbă franceză, dar am ales logopedia pentru că, între timp, o descoperisem, și se potrivea – trebuia să fii filolog și să ai certificatul pedagogic. Apoi, am făcut un master de Logopedie la Universitatea de Medicină. Logopedia însă, ca știință, nu este reglementată. Eu militez pentru o lege a logopedului, care nu exsită la ora actuală. Adică există profesia, dar nu există o diplomă de logoped. Conform legii, logopedul este absolventul de pedagogie, psihologie și psihopedagogie specială. Acel absolvent nu are niciun pic de practică. El primește un certificat de logoped, dar asta nu înseamnă calitate, pentru că nu există diploma inițială, nu există formare, nu există specialiști în formare. Specialitatea de logoped ar trebui să fie exact ca și cea de kinetoterapeut, o specialitate de sine stătătoare, care se bazează pe noțiuni din foarte multe domenii.
În afară de cariera universitară, ați deschis și o clinică privată. Cum faceți față programului încărcat?
Prof.dr. Marin Burlea: Sunt aproape 20 de ani de când am deschis clinica (Helicomed – n.r.) împreună cu soția care este logoped, avem și alte specialități, și un laborator de analize, dar spitalul este pe primul plan și rămâne a doua casă și familie a mea – 70 la sută din viață mi-am petrecut-o în spital. Dar aș vrea să acord o importanță mai mare activității în privat în anii care urmează. Cred că este modalitatea de a completa ceea ce nu reușesc să fac în spital. Însă țin să precizez că niciodată nu am trimis pacienții din spital la clinica privată, ba dimpotrivă. Așa e și normal , nu invers cum fac mulți.
Prof.dr. Georgeta Burlea: Mă trezesc în fiecare zi la ora 4 dimineața. Mai întâi la cabinet, apoi la Ambulatoriul de la Spitalul Sfânta Maria, apoi din nou la cabinet, pana la ora 20 am de lucru. Zâmbesc si merg mai departe. Mă ocup și de familie și de managementul acestui cabinet.
Este adevărat că în meseria dumneavoastră învățați toată viața?
Prof.dr. Marin Burlea: Eu consider că mai am de invățat, deși mă apropii de o vârstă venerabilă – 70 de ani. Cel mai important lucru este să ai șansa să beneficiezi de un maestru, un profesor, un om cu experiență profesională și cu experiență de viață. Asta înseamnă șansa de a acumula mai mult. Cine nu are un maestru este un autodidact, dar autodidactul, oricâte tomuri ai citi, rămâi mediocru. Maestrul meu a fost profesorul Marin Burdea, unul dintre ultimii boieri din medicina românească. Profesorul Burdea ținea un curs de două ore absolut liber. Vorbea ca un actor pe scenă. M-a învățat cum să vorbesc în public, cum să mă exprim, cum să expun esența esenței și cum să elimin detaliile ilogice și inutile. Îi sunt foarte dator, iar pentru practica mea de zi cu zi am avut onoarea să lucrez cu regretatul profesor Ioan Tansanu, un foarte bun practician de la care am învățat multă practică medicală.
Prof.dr. Georgeta Burlea: Această știință, logopedia, este foarte amplă. Avem nevoie de noțiuni din mai multe domenii – medicina (care include ORL, neurologie, psihiatrie, și chiar anatomie și embriologie), apoi psihologie, lingvistică, fonetică. Trebuie să ai toate aceste cunoștințe, ca să te poți pronunța asupra unui copil de doi ani care nu vorbește. Ce diagnostic îi pui? Autism? E periculos să pui un asemenea diagnostic. Am întâlnit copii care nu vorbeau la vârsta de 4 ani și jumătate. Fuseseră diagnosticați, în mod greșit, cu autism. Părinții trecuseră prin adevărate drame… Ei bine, copilul nu avea autism. Pur și simplu nu vorbea. Dar, cu răbdare, am corectat această deficiență.
Copiii v-au urmat în carieră pentru că așa au vrut ei sau i-ați influențat în vreun fel?
Prof.dr. Marin Burlea: Băiatul, Lucian, a urmat Facultatea de Medicină Dentară și are carieră universitară. Fata, Anamaria, este medic psihiatru și cadru universitar. Lucian a ales stomatologia pentru că așa a vrut el, iar fata, recunosc că am avut un rol eu în a o dirija discret către psihiatrie. Pe mine m-a fascinat, e frumoasă ca profesie, și am avut șansa să cunosc profesori mari ca Pirojinschi, Blumenfeld și Constantin Romanescu. M-au fascinat, și am ajuns la concluzia că un medic psihiatru trebuie să aibă o cultură aparte, trebuie să citească foarte mult, pentru că în literatură universală sunt exemple de boli psihice descrise cu mare artă. Cum ar fi de exemplu epilepsia descrisă de Dostoievschi la un personaj Ippolit din ”Idiotul”. Și atunci i-am sugerat Anei anumite lecturi – Balzac, Hugo, Sartre, Dostoievschi – este o artă să intri în intreriorul omului și să comunici cu el.
Prof.dr. Georgeta Burlea: Copiii mei au avut în familie toate condițiile de stimulare intelectuală- discuții medicale, cărți – eu întotdeauna am cumpărat cărțile bune în trei exemplare: unul pentru Lucian, unul pentru Anamaria și unul pentru noi doi. De asta am doua încăperi cu cărți, sunt cutii pline, și nu mă îndur să mai dau din ele. Din acest motiv, copiii au urmat profesiile noastre. Erau atâtea discuții profesionale în familie, încât și ei interveneau uneori, mai ales după ce au crescut. Și nu suntem singurii care avem copiii medici. Dar este foarte adevărat că, pe specializare, Ana a fost puternic influențată de soțul meu. Ea este pasionată de psihiatrie. Dar a plecat la Galați pentru că aici, la Iași, la un moment dat simțea o frână. De aceea există și expresia invidia medicorum – invidia care este între doctori.
Dacă nu ați fi ales această meserie, ce ați fi făcut?
Prof.dr. Marin Burlea: Cred că mă făceam șofer. Am o mare pasiune pentru mașini. Bunicul meu dinspre tată avea două mașini prin anii 30, tatăl meu a avut motocicleta și mașină și mie îmi plac mașinile cu motoare puternice. În general, le întrețin, le păstrez curate și le îngrijesc ca pe niște ființe.
Prof.dr. Georgeta Burlea: Mi-ar fi plăcut să mă fac artistă. Din nefericire, nu am putut. Ar fi trebuit să merg la București, iar părinții mei nu aveau bani să-mi plătească studiile de actorie. Și apoi, nu regret că am ales Logopedia, care înseamnă o mare apropiere de oameni. Din fața catedrei, când ai 30 și ceva de copii, nu ajungi să-i cunoști, pe când la terapie, cu mai puțini copii, sau cu unul singur, te apropii de el. Asta este, de 30 de ani lucrez cu copiii și îmi place foarte mult.
