Detalii picante despre vizita lui Ceauşescu în Anglia făcute publice după 40 de ani. De ce s-a ascuns regina intr-un tufis cand a vazut cuplul Ceausescu

0
722

În 1978, dictatorul român Nicolae Ceauşescu a efectuat o vizită în Marea Britanie considerată istorică. Unul dintre biografii Casei Regale britanice a publicat recent o lucrare în care aminteşte şi episodul prezenţei cuplului dictatorial român la Palatul Buckingham.

Robert Hardman, un istoric englez văzut printre cei mai importanţi biografi ai Casei Regale britanice, a publicat recent lucrarea „Queen of the World”, privitoare la viaţa şi activitatea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Unul dintre capitolele lucrării tratează vizitele diplomatice „exotice” pe care Regina le-a primit de-a lungul îndelungatei cariere. Un subiect central tratat de autor este episodul venirii la Palatul Buckingham a cuplului dictatorial român Nicolae şi Elena Ceauşescu, în iunie 1978. Vizita a surprins lumea occidentală, iar Hardman arată că preşedintele României a fost primit la Londra în schimbul angajamentului că va semna contracte în valoare de 300 de milioane de lire sterline cu industria aviatică din Marea Britanie.

Potrivit lui Hardman, Casa Regală Britanică a fost sfătuită înainte de vizită, de către preşedintele Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, că ar fi bine să ascundă bunurile de valoare din apartamentele Palatului unde urma să fie găzduită delegaţia română. Giscard d’Estaing a transmis Angliei că oamenii din anturaju lui Ceauşescu au devastat apartamentele din Paris în care au locuit în timpul unei vizite a preşedintului român care avusese loc cu câteva luni în urmă.

„Românii au plecat din apartamente cu orice putea fi deşurubat, incluzând vaze, lămpi, scrumiere sau obiecte de igienă din baie”, relatează Robert Hardman în lucrare. Oficialii responsabili cu invitaţii de la Palatul Buckingham ar fi ascuns, la indicaţiile reginei, periile de argint din Apartamentul Belgian, acolo unde a fost cazată delegaţia română. La masa oficială, Regina l-a tratat pe Ceauşescu cu un vin alb banal, şi nu cu soiurile cele mai fine aflate în pivniţele palatului. Mai târziu, Regina Elisabeta a II-a l-ar fi descris pe Ceauşescu, într-un cerc intim, cu sintagma „omuleţul acela înspăimântător”, iar în a doua zi a şederii la Palatul Buckingham a decis să-l evite, considerând că i-a fost de ajuns ce a văzut până atunci.

Hardman mai relatează în lucrarea sa un episod întâmplat a doua zi dimineaţă, când Regina Elisabeta a II-a a ieşit să-şi plimbe câinii în grădina Palatului. L-a văzut pe Nicolae Ceauşescu apropiindu-se „ameninţător” de ea şi a decis să se ascundă după un tufiş pentru a nu fi nevoită să dea din nou ochii cu dictatorul român.

Sursa : https://stiinta-mister.ro/detalii-picante-despre-vizita-lui-ceausescu-in-anglia-facute-publice-dupa-40-de-ani-de-ce-s-a-ascuns-regina-intr-un-tufis-cand-a-vazut-cuplul-ceausescu/

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments