Insula Nazino este o bucată de pământ de pe cursul râului Obi, din Siberia. Situat departe de civilizație, acest loc are un trecut deosebit de întunecat. La începutul anilor ’30, dictatorul sovietic Iosif Stalin a deportat aici mii de oameni care se opuneau regimului. Stearpă și izolată, Nazino avea să dobândească un nume sinistru: „Insula canibalilor”.
Povestea din cauza căreia Insula Nazino a primit acest pe drept acest nume îngrozitor începe în anii ’30. La acea vreme, Uniunea Sovietică trecea prin epurările brutale, prin care Stalin îi elimina fizic pe cei pe care îi considera o amenințare la adresa regimului.
Stalin scapă de adversari
Cel mai adesea, era vorba de opozanți din armată sau chiar din cadrul Partidului Comunist. Însă Stalin voia să-i elimine pe toți cei care ar fi putut contesta ordinea socială pe care dorea s-o construiască.
Așa că a început să caute o modalitate de elimina grupurile de oameni pe care le considera periculoase. Până la urmă, a ales opțiunea deportărilor în masă în taigaua siberiană.
La mii de kilometri de civilizație, acești proscriși politic aveau șanse foarte mici de a se opune regimului dictatorial. Acum și aici, erau prea ocupați să supraviețuiască.
În timpul regimului lui Stalin, milioane de oameni au fost deportați în Siberia, de obicei pentru infracțiuni mărunte sau inventate, cum ar fi faptul că nu aveau actele de identitate asupra lor când erau opriți de poliție.
Deportații ajung pe insula canibalilor
O fotografie veche a Insulei Nazino
În luna mai a anului 1933, 5.000 dintre acești deportați au ajuns pe Nazino, o insulă de doar 600 de metri lățime și 3,2 kilometri lungime. La acel moment, autoritățile nu aveau resursele sau experiența necesare să se ocupe de un număr atât de mare de deportați.
Insula trebuia să fie un lagăr de muncă, iar deportații trebuiau să desțelenească terenul. Însă conducerea lagărului nu primise unelte, ceea ce însemna că prizonierii erau abandonați pe Nazino până când autoritățile decideau ce trebuia făcut cu ei.
La momentul sosirii prizonierilor, insula era o mlaștină nelocuită. Pe ea nu exista nicio construcție. Asta însemna că prizonierii nu aveau unde să se adăpostească pe timp de vreme rea.
Foametea
Situația s-a înrăutățit pe 27 mai, când pe insulă au ajuns alți 1.200 de prizonieri. Pe Nazino nu se găsea nimic de mâncare, așa că autoritățile au început să livreze făină.
Însă, în prima dimineață în care au încercat să le dea oamenilor făina, prizonierii erau atât de înfometați încât au tăbărât pe gardienii care o distribuiau. Aceștia din urmă au început să tragă în mulțime.
A doua zi s-a întâmplat același lucru, așa că autoritățile au decis ca prizonierii să ridice făina prin intermediul unor reprezentanți. Denumiți „brigadieri”, aceștia erau niște infractori mărunți, care și-au folosit puterea pentru a comite abuzuri asupra celorlalți deținuți.
Și, chiar dacă făceau rost de făină, prizonierii nu aveau cum să facă pâine, deoarece nu existau cuptoare. Astfel, ei amestecau făina cu apă și o mâncau crudă. Din această cauză, mulți s-au îmbolnăvit de dizenterie și au murit.
Se mâncau între ei pentru a supraviețui
După câteva săptămâni petrecute pe insulă, oamenii mureau pe capete. Pe Nazino s-a instalat haosul.
În lipsa mâncării și a legilor care să îi protejeze pe cei slabi, prizonierii au început să se ucidă între ei. Mulți au recurs la canibalism.
Iată ce relatează un martor ocular de pe insula canibalilor:
„Pe insulă se afla un gardian, pe nume Kostia Venikov, care era tânăr. Îi făcea curte unei fete drăguțe care fusese trimisă acolo. O proteja.
Într-o zi, a trebuit să lipsească puțin. Oamenii au prins fata, au legat-o de un plop, i-au tăiat sânii, mușchii, tot ceea ce se putea mânca, totul…
Erau înfometați și aveau nevoie de hrană. Când Kostia s-a întors, fata era încă vie. A încercat s-o salveze, însă pierduse prea mult sânge.”
Nu există scăpare de pe Nazino
Deportații disperați au început să-și construiască plute pentru a scăpa de pe insulă. Însă plutele s-au scufundat imediat, iar pasagerii lor au murit înecați. Astfel, sute de cadavre au început să plutească în apropiere de țărm.
Cei care au reușit, totuși, să traverseze râul au pierit în sălbăticia nemiloasă a Siberiei sau au fost vânați de gardieni. Din cei 6.200 de oameni trimiși pe insula canibalilor, doar 2.000 au supraviețuit până în iunie.
În acea lună, supraviețuitorii au fost trimiși într-un lagăr de muncă din apropiere, unde mulți au murit din cauza condițiilor dure.
Sursa : https://incredibilia.ro/nazino-insula-canibalilor/