RMS Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume, în momentul plecării sale în călătoria inaugurală, din Southampton, Anglia, cu destinaţia New York, pe 10 aprilie 1912.
La trei zile de la plecare, în data de 14 aprilie 1912, la ora 23:40, Titanic s-a ciocnit cu un aisberg şi la ora 02:30 a dimineţii zilei de 15 aprilie, nava s-a scufundat în Oceanul Atlantic. În urma naufragiului au murit 1.514 dintre cei 2.228 pasageri de la bord. Acesta a fost unul din cele mai mari dezastre maritime pe timp de pace din istoria lumii şi poveştile nespuse ale Titanicului mai ies la suprafaţă şi astăzi, la 106 ani de la scufundare şi la 18 ani de la lansarea celebrului film Titanic, regizat de James Cameron.
Am putea crede că Titanicul s-a luptat cu valurile oceanului, că ceaţa şi ploaia au obturat vizibilitatea echipajului, care nu a văzut aisbergul la timp. În realitate, vremea era perfectă şi straniu de liniştită. Potrivit meteorologului Edward Lawrence, chiar vremea prea bună a marcat blestemul vaporului. Acesta spune că şi cea mai mică briză ar fi împins planctonul fosforescent din jurul aisbergului şi iscoadele ar fi văzut pericolul.
Însuşi ofiţerul secund al Titanicului, Charles Lightoller, a menţionat că absenţa planctonului a fost unul din motivele care au dus la producerea tragediei. Ancheta din 1912 a relevat faptul că echipajul a avut la dispoziţie doar 37 de secunde pentru a schimba cursul Titanicului, astfel încât să nu lovească aisbergul, dar a fost prea târziu. O anchetă recentă arată însă că aceştia au avut la dispoziţie mai mult de un minut pentru a face o manevră. În orice ipostază, Titanicul era condamnat la pierzanie, scrie listverse.com.
Cu puţin timp înainte de plecarea în voiajul fatal, un incendiu a izbucnit în depozitele de cărbune ale Titanicului. Potrivit unei investigaţii britanice, flăcările încă mai ardeau, în momentul în care pachebotul a plecat spre New York. Ironia sorţii face ca flăcările să fie stinse chiar de aisbergul care a lovit vaporul, ducând la inundarea camerelor cu cărbuni. Câţiva membri supravieţuitori ai echipajului au spus că focul fusese stins cu o zi înainte ca Titanicul să se ciocnească fatal cu aisbergul.
Oricum am privi situaţia, în „măruntaiele„ navei a existat tot drumul un incendiu, care nu a pus vieţile pasagerilor în pericol, deoarece buncărele de oţel erau proiectate pentru a rezista la temperaturi extrem de ridicate, rezultate din arderea cărbunilor. Indirect, riscul scufundării a crescut după ce proprietarul Titanicului, JP Morgan, a obligat echipajul să navigheze la viteză maximă, pentru a ajunge mai repede la New York cu pasagerii, „înainte de producerea unei eventuale explozii”. Morgan ar fi trebuit să fie unul dintre pasagerii Titanicului, dar s-a răzgândit în ultima clipă.
În anul 1886, celebrul jurnalist William T. Stead a scris o poveste fictivă despre un vapor poştal care s-a scufundat în Oceanul Atlantic, în urma unei coliziuni, iar cei mai mulţi pasageri s-au înecat, din lipsa bărcilor de salvare. Stead a dorit ca povestea să atragă atenţia asupra legislaţiei nautice lacunare, care nu solicita navelor să aibă suficient de multe bărci de salvare, astfel încât să poată fi salvaţi toţi oamenii de la bord, în cazul unui accident. Stead a scris un material asemănător în 1892, referindu-se la un vapor al companiei White Star Line, Majestic. Într-un capitol de atmosferă, nava traversează Atlanticul, încărcată cu turişti: „S-a auzit un sunet, ca şi cum vaporul s-ar fi lovit de gheaţă şi s-ar fi cutremurat tot.
Pasagerii s-au adăpostit unde au putut pe punte. Era o vreme rece. La fiecare 30 de secunde, se auzea fluierul de ceaţă. Din cauza zgomotului infernal, oamenii nu mai puteau vorbi unii cu alţii. Apoi unul dintre ei a strigat: „Aisberg la tribord!”. 20 de ani mai târziu, Stead şi-a pierdut viaţa pe Titanic. Vaporul uriaş avea doar 20 de bărci de salvare, suficiente pentru jumătate dintre pasageri.
Sursa : https://fun.devizitat.org/2018/09/22/de-ce-titanic-nu-este-ridicat-la-suprafata/
