Asociația pentru Dialog în Justiție și Primăria Municipiului Iași au organizat evenimentul CIVIC bike, o acțiune sportiv-educativă care a avut drept scop cooperarea civică a ieșenilor și a autorităților printr-un tur pe bicicletă, în Ziua Mondială fără Mașini, pe 22 septembrie 2018.
CIVIC bike este la prima ediție, propunându-și să devină o tradiție în zona Moldovei, deoarece face parte dintr-un program de responsabilizare al cetățenilor prin educație civică și juridică, dezvoltat pe termen lung de către Asociație.
Încă de la primele ore ale dimineții, câteva sute de ieșeni au ajuns nerăbdători în fața Palatului Culturii din Iași pentru a se alinia la startul orei 11.00, cu plecare spre traseul Anastasie Panu, Tg. Cucu, Independenței, Copou, Rond Agronomie, Fundație, Primăria Municipiului Iași.
Ieșeni provenind din diferite medii sociale, bicicliști, specialiști, copii, tineri, reprezentanți ai autorităților și reprezentanți ai presei au transformat centrul Iașului într-o atmosferă de voie bună și unitate civică.
După finișul turului pe bicicletă, ieșenii au fost invitați de către organizatori la un ceai, o cafea în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași, pentru a dezbate problemele care îi privesc pe amatorii de sport pe bicicletă, pe cei care luptă împotriva poluării aerului, pe ieșenii care vor să contribuie la dezvoltarea unui Iași durabil, frumos, responsabil civic și social.
La dezbaterea publică au participat persoane de toate vârstele, provenind din diferite medii sociale. Discuțiile s-au purtat liber, având amprenta unui dialog pozitiv, transparent și productiv între ieșeni și autorități.
Una dintre temele principale de discuție a făcut apel la strategia de dezvoltare a pistelor de biciclete din Iași, piste omologate, care să aibă semaforizare pentru trecerea bicicliștilor, deoarece „este o adevărată provocare să te dai jos de pe bicicletă la fiecare doi metri, trei metri, pentru că nu asta înseamnă ciclism”, a precizat Costi Andriescu, reprezentant al unei comunități de bicicliști.
O altă problemă importantă semnalată de ieșeni către autorități a fost legată de educația rutieră, necesitatea educării șoferilor auto, a pietonilor în raport cu bicicliștii, necesitatea educării populației că sportul nu este un moft, ci o necesitate. În acest sens, Ana Maria Ghiban, profesor la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, a punctat că foarte mulți elevi merg la școală cu bicicleta, evidențiind astfel nevoia implementării unor programe de promovare și educare a mersului pe bicicletă în școli. Tot în acest context, Mircea Costaș (reprezentant Scorpions) a ridicat problema necunoașterii de către bicicliști a obligațiilor de traversare. Discuția a continuat cu propunerea avocaților din sală de a se preda mai multe cursuri de legislație rutieră ieșenilor (șoferi, pietoni, bicicliști), mai ales în contextul modificărilor frecvente.
La această masă de discuție ieșenii au propus și soluții, prioritare pentru un Iași mobil: „Până a construi piste, pasaje, autostrăzi, străzi, care sunt investiții mari, costisitoare, o soluție avantajoasă atât șoferului cât și biciclistului ar fi trasarea pistelor pe șosele, reducerea vitezei de reglare pentru mașini de la 50/h la 25/h și acordarea de prioritate bicicliștilor. Să se înființeze așa numitele piste rapide pentru biciclete în trafic, care sunt necesare pentru deplasarea acestor categorii de persoane care vor să facă sport, vor să ajungă repede acolo unde au nevoie. Mi se pare cea mai simplă soluție”, a precizat Eugen Harasim, reprezentant bicicliști.
Autoritățile au ascultat, au răspuns, au notat și au hotărât împreună cu cei din sală stabilirea unei întâlniri comune pentru punerea în practică a soluțiilor găsite.
Scopul propus de Asociație prin CIVIC bike a fost atins. Pin aceste acțiuni, Asociația a promovat cooperarea, transparența, dialogul productiv, dezvoltarea simțului civic, comunicarea liberă, educată, identificarea de soluții și eliminarea unei politici și atitudini conservatoare în relația dintre ieșeni și autorități.
Mulțumim tuturor pentru că au participat la această acțiune civică! Vă așteptăm cu drag la următoarea ediție CIVIC bike!
Maria PĂDURARU
Coordonator proiect CIVIC bike – Asociația pentru Dialog în Justiție