Pentru premierul Viorica Dăncilă, o vizită la Bruxelles sau Strasbourg ar trebui să fie un motiv de bucurie. Anii petrecuți în Parlamentul European au fost, prin comparație cu ultimele luni, liniștiți și agreabili. Dincolo de opțiunile și controversele politice, toți demnitarii europeni tratează cu un plus de curtoazie un șef de stat sau de guvern care a făcut parte din structurile Uniunii Europene, iar agenda neoficială a unui ex-europarlamentar devenit șef executiv în propria țară este mai ușor completată cu întâlniri amicale cu foști colegi, din propriul grup politic și din afara lui. În cazul doamnei Viorica Dăncilă, satisfacția ar trebui să fie dublă, pentru că are parte nu de una, ci de două vizite.
Prima este, desigur, cea în curs de desfășurare în momentul în care acest text este finalizat. Guvernul și sursele media proguvernamentale insistă pe componenta pregătirilor pentru asumarea de către România a președinției semestriale a Uniunii. Toată lumea știe, însă, că atenția puterii de la București se concentrează asupra dezbaterii parlamentare din luna octombrie, convocată la cererea grupului Verzilor și pe parcursul căreia se vor face auzite lucruri neplăcute pentru coaliția PSD-ALDE, inclusiv din partea unor colegi din propriile familii politice europene.
Evident că temele sunt legate, astfel că pentru doamna Viorica Dăncilă încep – sau continuă – necazurile. Poate că numeroși membri ai Parlamentului European nu excelează la capitolul cunoaștere aprofundată a situației politice din România și nici nu sunt extrem de interesați. Dar, în principiu, cam toți eurodeputații au trecut prin așa ceva: situații în care un lider executiv nu spune adevărul sau, mai rău, încearcă să-i convingă prin argumentații subțiri și prin răstălmăcirea faptelor. Respectul și cordialitatea îndreptate către o fostă colegă s-ar putea diminua serios dacă aceasta va susține, de la tribuna Parlamentului European, că la 10 august s-a încercat o lovitură de stat. Sau dacă, în timp ce doamna prim-ministru vorbește în hemiciclul de la Strasbourg, colegii de partid și de coaliție de la București pun la cale îngrădirea dreptului de exprimare a opiniei prin demonstrații publice.
Evident că pe doamna prim-ministru nu o ajută nici calendarul președinției europene. Mulți demnitari și lideri de opinie de la Bruxelles și din statele membre se întreabă deja cum va gestiona România afacerile comunitare, date fiind evoluțiile de politică internă și, în particular, bilanțul în privința statului de drept. Teza coaliției guvernamentale, potrivit căreia schimbările din justiție au drept unic obiectiv protejarea drepturilor individuale, nu este convingătoare în afara granițelor. Nici la alte capitole nu stăm prea grozav, dar ele sunt mai puțin importante acum.
Ceea ce i-ar putea explica doamnei Dăncilă colegii domniei sale, mai ales cei din grupul socialist, este că președinția românească nu trebuie să se transforme într-o oportunitate pentru adversarii integrării. Eventualele derapaje ale puterii de la București în privința democrației și statului de drept vor fi interpretate de aceștia din urmă drept noi expresii ale crizei proiectului european.
Doamna prim-ministru ar trebui să înțeleagă dorința europarlamentarilor de a nu deschide foarte repede un nou contencios pe această temă, după episoadele polonez și maghiar. Semestrul președinției românești ar trebui, în principiu, să rămână o perioadă de dialog discret și, dacă se poate, cât mai puțin contondent. Între timp se vor desfășura alegerile europene și vor fi reînnoite instituțiile de vârf ale Uniunii, urmând ca ele să decidă asupra declanșării unei eventuale proceduri de sancționare a României. Doamna Viorica Dăncilă nu are o reală capacitate decizională în partidul de guvernământ și s-ar putea ca nici în fruntea guvernului să nu rămână multă vreme. Dar, indiferent de reușitele și nereușitele domniei sale în alte privințe, ar trebui să le poată da câteva explicații colegilor și aliaților cu privire la pragul ce nu trebuie depășit, în relația cu Uniunea.
