Anvelopele de iarnă pot face diferența dintre viață și moarte. Și sunt și obligatorii prin lege în România atunci când condițiile meteo o dictează. Acestea fiind spuse, sigur că întrebați dacă este momentul să montați roțile de iarnă.
Am decis să facem încă de pe acum, din toamnă, un mic ghid care să vă ajute să luați decizia corectă în ceea ce privește roțile de iarnă. Vom discuta atât despre momentul optim pentru montaj, ce alegeți și cât costă.
Iată care sunt lucrurile esențiale pe care trebuie să le știi la capitolul anvelope de iarnă.
În primul rând trebuie să știi că anvelopele de iarnă sunt special fabricate să facă față atât zăpezii, cât și ghețușului. Spre deosebire de pneurile all season, cele de iarnă sunt mult mai eficiente și timpul de oprire în condiții de zăpadă este mult mai scurt. Însă, dacă nu conduci foarte mult pe timpul iernii sau nu ai o situație financiară bună, dar ai nevoie de mașină, poți să apelezi și la anvelopele all season, cu condiția să aibă inscripția M+S pe flancul lateral.
În trecut, pentru a face economie, unii conducători auto schimbau la venirea iernii doar două anvelope, cele de pe puntea cu tracțiunea. Acest lucru este contraindicat și nu te va scăpa nici de amendă și nici de pericol. Pe lângă faptul că este o mutare ineficientă, această decizie poate fi și periculoasă, întrucât șoferul poate pierde mai ușor automobilul de sub control în condiții de zăpadă dacă nu are patru anvelope de iarnă. Diferența dintre anvelopele de vară și cele de iarnă este prea puternică odată ce temperaturile au scăzut, iar diferențele pot fi fatale dacă vorbim și de gheață și zăpadă.
Într-un pericol similar sunt și cei care conduc un autovehicul care are roți de iarnă desperecheate, compuse din două sau mai multe tipuri diferite de anvelope de iarnă, all-season sau chiar de vară. Încearcă să folosești aceeași marcă și tip de anvelope pe toate roțile, chiar dacă mașina ta are o configurație cu anvelope mai mari pe puntea spate. Poți să păstrezi același producător și același tip de pneu pentru a fi într-o situație cât mai sigură.
Înainte de a pleca la drum lung, printre primele lucruri care trebuie verificate sunt anvelopele, indiferent că este vară sau iarnă. Utilizarea unei echipări corecte permite deplasarea în siguranță chiar și în condiții de drum alunecos sau cu vizibilitate scăzută. Conducătorii auto trebuie să se asigure că anvelopele de iarnă sunt în stare bună și au aderență optimă. Valabil și pentru anvelopele all season și aplicabil și pe timp de vară pentru anvelopele de sezon.
Anvelopele de iarnă necesită mai mult aer
Pneurile tind să piardă aer pe parcursul timpului și necesită reumpleri periodice. Și mai ales verificări dese. Cel puțin una pe lună. Presiunea din anvelope solicită o atenție specială cu precădere iarna. Pentru fiecare model de autoturism există valori recomandate pentru presiunea anvelopelor, de regulă găsite pe interiorul ușii care acoperă gura de alimentare cu carburant sau pe montanții B. Mai există și inscripții pe interiorul portierelor, dar situația depinde de la o mașină la alta. Le veți găsi cu singuranță în manualul mașinii.
Verificarea presiunii anvelopelor se face „la rece”, deoarece anvelopele „încălzite” prin rulare vor avea întotdeauna o presiune mai mare. O verificare corectă se face doar la o mașină care a staționat mai multe ore.
Sursa/Continuarea : https://www.auto-bild.ro/utile/rotile-de-iarna-lege-montaj-148414.html