O poveste uimitoare de supraviețuire pe mare: 49 de zile într-o colibă, plutind în derivă

Aici își petrecea adolescentul câte șase luni, muncind de unul singur. Singura legătură cu civilizația era o stație de emisie-recepție. În fiecare săptămână, cei care veneau după peștele capturat îi aduceau și provizii: o butelie de gaz, apă de băut și combustibil pentru generator.

În săptămânile mai proaste, când vremea era neprielnică, nu îl vizita nimeni. Pentru a face timpul să treacă mai repede, Aldi obișnuia să povestească prin stație cu prietenii lui, aflați, și ei, în larg.

În cei doi ani de când avea acest loc de muncă, Aldi s-a confruntat cu multe situații limită. De aceea, pe 14 iulie, atunci când ancora colibei plutitoare s-a rupt, el nu s-a panicat.

Începe coșmarul

Nu avea idee că tocmai începea să trăiască un coșmar de 49 de zile, în care va supraviețui mâncând ton crud și bând apă de ploaie sau chiar din ocean.

„În prima zi am fost OK, nu eram stresat sau panicat. Știam că vor trimite o barcă după mine. Dar eram puțin îngrijorat de faptul că salvatorii puteau fi nevoiți să se întoarcă, din cauza valurilor și vântului”, a povestit Aldi.

Tânărul a mărturisit că, după ce a trecut o săptămână fără a fi salvat, a început să se sperie. Avea la dispoziție provizii pentru o lună – orez, condimente, ulei de cocos, combustibil pentru generator și un butoi de apă.

În primele săptămâni, s-a ținut ocupat pescuind ton, scrutând orizontul pentru a vedea dacă se apropie vreo barcă și cântând cântece religioase. La început, gătea tonul pe care îl prindea.

Mai târziu, a început să îl mănânce crud, deoarece combustibilul s-a terminat.

Supraviețuire pe mare: Se instalează disperarea

Pe măsură ce plutea în largul Oceanului Pacific, Aldi a început să țină evidența zilelor scurse, pentru a nu pierde noțiunea timpului. Totuși, timpul părea să stea în loc, iar tânărul devenea tot mai disperat.

„Erau momente când plângeam și mă gândeam să mă sinucid”, a mărturisit el.

Fără busolă sau GPS, Aldi nu avea idee unde se afla sau cât timp va mai petrece în larg. Unul dintre cele mai grele momente – mai înspăimântător decât rechinii care dădeau târcoale colibei plutitoare – a fost atunci când a rămas fără apă.

Aldi a supraviețuit înmuindu-și hainele în ocean și sugând apa din ele, în speranța că țesătura va reține o parte din sare. A trăit așa patru zile, până când, în sfârșit, a plouat.

Salvarea

Apoi, după 49 de zile în larg, coliba plutitoare s-a intersectat cu un cargobot panamez, MV Arpeggio. Salvarea venise, în sfârșit.

„Când am văzut cargobotul, am început să agit prosopul în aer. Prin stația de emisie-recepție strigam «help, help!» (ajutor, ajutor!), singurele cuvinte pe care le știam în engleză. Au trecut de mine, dar apoi s-au întors și m-au salvat”, a povestit el.

Cargobotul se îndrepta spre Japonia, iar căpitanul a discutat cu oficialii ambasadei Indoneziei să-l preia pe Aldi. Erau aproape două luni de când începuse coșmarul.

În trenul spre Tokyo, tânărul și-a sunat, în sfârșit, familia.

„Plângeam atât de mult, că oficialii de la ambasadă ne-au întrerupt apelul. Au spus că nu este politicos să faci atâta gălăgie într-un tren din Japonia”, a spus Aldi, râzând.

După ce a trecut din această aventură extraordinară de supraviețuire pe mare, Aldi spune că nu se gândește să se mai întoarcă pe ocean.