Ne place sau nu, specialiștii în educație spun că profesorii sunt principalii vinovați atunci când elevii nu obțin rezultate bune la învățătură. Şi asta pornește chiar de la ei. Cărțile de specialitate spun că elevii sunt reflexia profesorilor, iar notele lor de la evaluări reprezintă de cele mai multe ori calitatea actului didactic.
„Obișnuiesc să îi întreb pe profesorii noștri ce au învățat elevii dumneavoastră? Nu te învață doar cunoștințe dar te învață cum să te raportezi la ei, te învață cum să-ți refaci lecția pentru că dacă tu dai o lucrare de control și tu ai 70% dintre copii sub nota 5, nu e o problemă cu ei, ci e o problemă cu tine. Ori nu ai predat suficient de bine, ori itemii din evaluare nu au fost bine calibrați și te-ai dus prea sus sau ai o clasă în care 80% dintre ei iau nota 10. Nu este în regulă. De aceea, tocmai tu ca professor, tu trebuie să vezi ce te-au învățat copiii și multe alte situații de felul acesta”, spune Liliana Romaniuc, președintele Asociației Române de Literație.
Între preuniversitar și universitar există o prăpastie
În afară de studenții de la facultățile de pedagogie, ceilalți fac modulul psihopedagogic ca și completare a studiior și nicidecum din dorința de a ajunge dascăli. Vorbim de cele mai multe ori de un curs și un seminar cu maximum patru ore pe săptămână, și cu un număr redus de ore de predare efectivă care i-ar putea ajuta pe viitorii profesori să comunice mai ușor cu elevii și să îi facă să înțeleagă materia.
“Din păcate, nu poți intra în sistemul universitar pentru că acolo ne lovim de autonomia universitară. Am avut o întâlnire de curând la Ministerul Educației și tot ceea ce am discutat despre sistem, totul ducea către universitate și acolo nu putem intra pentru că este autonomia universitară. Există o prăpastie între învățământul universitar și cel preuniversitar. Eu cred că, și în perioada interbelică, după cel de-Al Doilea Război Mondial exista o practică: profesorii din preuniversitar țineau cursuri la universitate , partea de seminar și îi învățau pe studenți cum să relaționeze cu elevii și cum să predea lecțiile respective, dar și invers. Profesori din spațiul universitar aveau ore în licee în mod special, lucru la care s-a renunțat”, a completat Liliana Romaniuc.
Așa se întâmplă în Finlanda, așa se întâmplă în multe țări cu sisteme educaționale normale spunem noi, nici măcar performante, dar normale. În România nu se întâmplă lucrul acesta și credem că este o mare mare greșeală.
„Cumva, cele două spații universitar și preuniversitar trebuie să se apropie mult unul de celălalt. Eu obișnuiesc să le spun universitarilor ,și am făcut lucrul acesta nu doar o singură dată, că absolvenții pe care noi îi primim din universitar nu răspund nevoilor elevilor din preuniversitar, pe de altă parte, celor din universitar că noi le trimitem absolvenți din ce în ce mai slabi și atunci profesorii care ies din învățământul universitar sunt și ei așa cum sunt”, a spus președintele Asociației Române de Literație.
Pe de altă parte, reprezentanții Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar spun că un profesor își desăvârșește abilitățile didactice doar în momentul în care începe să predea.
„Ca orice început e greu dar cel mai bine îți fixezi cunoștințele prin exercițiul predării. Nu cred că profesorii mai au nevoie de cursuri suplimentare pentru că de la fiecare oră de predare înveți lucruri noi despre tine și despre cum trebuie să interacționezi cu elevii pentru ca ei să poată înțelege materia”, a spus Laviniu Lăcustă, președintele USLIP Iași.
La nivelul județului Iași, la examenul de titularizare s-au înscris 1.319 persoane din care s-au prezentat 1.188. Numărul total de posturi scoase la concurs a fost de 2.396, din care 1.060 posturi complete și 1.336 posturi incomplete. Din cele 1.060 posturi complete, 531 se aflau în mediul rural, iar 529 în mediul urban, iar cele mai multe dintre notele obținute de către candidați au fost situate între 6 și 9.
Vrem o educație ca în afară
Există o diferență majoră între sistemul de învățământ din România și cel din America, spun cei care au avut posibilitatea de a vedea cum se lucrează acolo și de ce ajung elevii să știe mult mai puțină materie decât cei de aici dar de o calitate net superioară. Dincolo de curricula care se bazează pe partea practică și mai puțin pe cea teoretică, profilul profesorilor este cu totul altul.
„Sistemul românesc de educație este unul dintre cele mai centralizate. Sistemul american este unul dintre cele mai descentralizate, deci cele două sisteme sunt la extreme. De ce spun că sistemul românesc este unul centralizat pentru că angajarea profesorilor se face prin inspectorat, prin concurs național iar eu cred că angajarea profesorilor trebuie făcută la nivelul școlii. Eu, ca director, trebuie să decid ce profesori trebuie sa predea aici, ce nevoi sunt, care este nivelul de pregătire al elevilor și care este candidatul de care avem nevoie. În sistemul românesc avem titularizarea pe viață. Din punctul meu de vedere aceasta este o altă mare greșeală, eu susțin o titularizare pe școală pentru că eu vreau să îl leg pe profesor de școală, nu de sistem”, explică Romaniuc.
Există avantaje pentru profesorii care reușesc să se titularizeze pentru că au o stabilitate a locului de muncă dar îi încurajează să nu mai evolueze din punct de vedere profesional. „În momentul în care eu ca profesor sunt titular în școală știu că toată viața mea se va concetra acolo pentru că este școala mea. Dacă eu sunt titular în sistem, mă voi gândi tot timpul că vreau o școală mai bună, vreau altceva, ceea ce nu e rău. În America nu ai titularizare pe viață, pe școală, există un contract de muncă pe perioadă nedeterminată dar există foarte multe evaluări. La noi evaluările sunt acele examene de grad, dar dacă ești o persoană ambițioasă la 33 de ani am închis toate gradele. Practic, nu te mai scoate nimeni din sistem nici dacă faci bine nici dacă faci rău și poți să mergi ani în șir fără să mai înveți nimic, ceea ce este foarte rău”, conchide Liliana Romaniuc.
