În aceste zile de toamnă s-au împlinit 26 de ani de la tragicul accident rutier de la Coşereni, judeţul Ialomiţa, în care artiștii basarabeni Ion și Doina Aldea Teodorovici și-au pierdut viața. În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, în zona localităţii Coşereni, la ora 02.30, maşina artiştilor s-a lovit de un copac, de pe marginea drumului.
În urma impactului, Doina şi Ion Aldea Teodorovici au murit pe loc. Odată cu dispariția celor doi, cele două maluri de Prut au rămas cu siguranță mai sărace. Acest text este un omagiu pentru cei doi, fără de care, mișcarea de renaștere națională din Republica Moldova n-ar mai fi fost atât de plină de emoție și cine știe dacă am mai fi avut atâtea cântece patriotice rămase drept moștenire.
Au cântat limba română și grafia latină
Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt considerați alături de Grigore Vieru, Nicolae Dabija și Dumitru Matcovschi printre cei mai importanți oameni de cultură basarabeni care și-au dedicat creația la începutul anilor 80 pentru a promova istoria română, limba română și grafia latină.
Duetul Ion și Doina s-a lansat în cadrul unei seri de creație a poetului Grigore Vieru, un moment predestinat parcă de soartă.
Fiecare piesă a cuplului Ion și Doina devenea în acei ani sumbri de comunism adevărate șlagăre și erau fredonate de toată lumea. “Hai, hai, /Hora mare se roteşte, /Iar la mijloc străluceşte /Floarea stăpână, /hai, hai, /Floarea ceea se numeşte, /Limba română” e una din piesele pe care le cântau la concertele din satele Moldovei și unde erau așteptați de sute de oameni. Așa ajung cei doi să cânte limba română fără să le fie frică de regimul comunist de la Chișinău.
Cantecele celor doi erau atât de simple și clare, încât noțiuni ca “suveranitatea” își făceau loc în versuri și erau înțelese de moldoveni. Un bun exemplu este cântecul “Suveranitate”:
“Alte două semne sub Coroană
Ocrotesc Moldova suverană,
Spada-n piatră, neclintită-i vatra,
Crucea-n ceruri ară adevăruri
Că la Putna-i glasul idealului
Infrățit cu buciumul Ardealului
Basarabă inima românului
Freamătă-n dumbrăvile Cosminului.”
Iubirea și simpatia oamenilor simpli din Basarabia le-a dat mult curaj, cântecele celor doi devenind vârful de lance în lupta artiștilor pentru repunerea în drepturi a limbii române și a alfabetului latin, iar în final, la suveranitate și independența Republicii Moldova.
Hora unirii pe o scenă improvizată la Podul de flori
O altă piesă a celor doi barzi care sigur a intrat în istoria recentă a românilor este “Maluri de Prut”, versurile fiind ale lui Grigore Vieru, dedicată celor două Poduri de Flori de peste Prut din 1990 și 1991:
“Curge Prutul între țări române
I se-aude plângerea în Carpați
Olt șii Mureș sar ca să-l ingine
Jiu și Nistru voi ce așteptați
Și din cer întregul loc arată
Ca un rai însângerat la brâu
Vino frate să leglegăm odată
Malurile tragicului râu.”
Ion Hadârcă, președintele Frontului Popular din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, își amintea acum câțiva ani despre cum au cântat Ion și Doina pentru românii veniți la Podurile de Flori.
Ion Hadârcă, interviu pentru Europa Liberă, 2015: “Erau şi plânset, şi jale, şi o bucurie aceste întâlniri. A fost cutremurător. Răsunau cântecele lui Ion şi Doina pe o scenă improvizată.”
În tranșee, cântau despre Eminescu alături de moldovenii care luptau la Nistru
“Suntem în cuvânt și-n toate,
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice,
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.”
După declararea independenței în august 1991, lupta moldovenilor pentru suveranitate nu s-a oprit. În primăvara anului 1992, moldovenii au fost nevoiți să pună mâna pe arme și să-și apere independența într-un război cu o reminiscență a armatei sovietice, care are și până acum detașamente militare în regiunea transnistreană. Ion și Doina au fost alături de moldovenii care ar trebui să învețe peste noapte cum e să sapi tranșee și să tragi din mitralieră. Pentru a ține viu spiritul soldaților moldoveni, cei doi artiști au cântat despre Eminescu alături de Grigore Vieru chiar în zona de conflict.
Prietenia lui Ion și Doina Alea Teodorovici cu Adrian Păunescu
După independența Republicii Moldova, Ion si Doina au devenit prieteni apropiați ai poetului Adrian Păunescu. Cu câteva zile înainte de tragicul accident, Ion și Doina s-au văzut cu Adrian și Andrei Păunescu. Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, a fost cel care i-a făcut ultima fotografie în viață Doinei, în ziua de 25 octombrie 1992, cu patru zile înainte să moară. În aceeaşi zi, poetul Adrian Păunescu i-a dictat Doinei versurile unei poezii:
„Mamă, s-a făcut târziu
Şi nici drumul nu-l mai ştiu,
Am în paşi un fel de drum
Şi în ochi un fel de fum.
Casei noastre-i dau ocol
Şi tot văd un scaun gol
Apă văd, nu pot să beau
Scaun văd, nu pot să stau.”
Închei prin a vă lasă să citiți câteva versuri scrise de Adrian Păunescu, care au fost puse pe note de Ion Aldea Teodorovici și pe care le-a cântat alături de Doina. Piesa “Noaptea marii beții” n-a reușit să fie înregistrată într-un studio profesionist, pe youtube însă puteți asculta acea înregistrare memorabilă.
“Hai, cetatea nu mai are rai
Stai, iubirea nu mai are grai, are grai
Eu aveam în cap de dorul meu
E deznădejde şi mi-e greu, mi-e foarte greu, mi-e greu
Haide, haide, ce-o fi o fi
Să prefacem noaptea în zi
Asta-i noaptea marii beţii
A marii beţii şi fie ce-o fi.”
