Deputaţii şi senatorii au muncit în Parlament, în medie, două zile şi jumătate pe săptămână, adică o jumătate din cât lucrează un român obișnuit. Totuși, deputații au fost ceva ai harnici decât senatorii: 2,5 zile față de 2,4, în cazul colegilor din Camera superioară. Statistica este valabilă în primele șase luni ale anului 2018, dar tendința s-a menținut cel puțin în aceiași parametri, și în lunile următoare.
Fiecare parlamentar costă aproximativ 40.000 de lei. Pentru ceea ce muncește, un simplu parlamentar este remunerat cu o indemnizație de aproximativ 13.000 de lei brut, o sumă forfetară de 20.000 de lei, diurne, decontări pentru cazare și transport. De altfel, decontul pentru transport depășește salariul minim net al unui angajat român, ajungând la aproximativ 1.600 de lei. În total, un senator sau deputat ne costă aproape 40.000 de lei lunar, scrie Alba24.ro
Județul Alba este reprezentat în Parlamentul României de 5 deputați și doi senatori. La Camera Deputaților este vorba despre Florin Roman, Sorin Bumb, Corneliu Olar și Claudiu Răcuci din partea PNL și de Ioan Dîrzu din partea PSD. La Senat vorbim despre Alexandru Pereș (PNL) și Daniel Breaz (PSD).
Dincolo de faptul că muncesc jumătate din cât o fac românii de rând, pe o sumă foarte mare de bani, parlamentarii se bucură și de alte avantaje. De exemplu, pot mânca bine și ieftin la cantina lor. Restaurantul de la S2 al Camerei Deputaților, oferă prețuri extrem de mici, potrivit unui reportaj realizat de Antena 1. Iată câteva exemple:
Prețurile speciale pentru parlamentari
File de şalău cu cartofi natur şi lămâie – 6,45 lei
Şniţel Gordon Bleau – 5,68 lei
Escalop-ul cu ciuperci – 7,56 lei
Antricot de vită cu sos de vin – 5,61 lei
Mămaliguţă cu brânză şi smântână – 4,07 lei
Supă de pui cu tăiţei – 1,25 lei
Ciorbă de perişoare – 4 lei
Cartofi prăjiţi (200 g.) – 1,58 lei
Cartofi natur (200 g.) – 1 leu
Salată de varză albă – 1,14 lei
Salată orientală – 2,7 lei
Salată dobrogeană – 3,4 lei
Salată de vară – 2,6 lei
Ecler – 0,91 lei
Amandină – 1,3 lei
Tiramisu – 1,3 lei
În țările Europene, veniturile parlamentarilor sunt, în medie, de 8,7 ori mai mari decât ale cetățenilor de rând, mai arată un studiu publicat de presse.preisvergleich.de