Compania Antibiotice premiaza excelenta in educatie

0
389

 

Este posibil ca un elev olimpic de talie națională să aspire la împlinirea profesională într-o companie românească de top? La această întrebare a oferit răspuns Marin Sebastian, analist chimist în cadrul companiei Antibiotice SA, în cadrul Galei de Excelență a Educației, organizată joi, 22 noiembrie, de Inspectoratul Școlar Județean și Centrul de Excelență Iași.

Prin intermediul tânărului membru al departamentului de Cercetare, la rândul său fost olimpic, compania Antibiotice a oferit la Gala de anul acesta premiul special “Excelență prin știință” medaliatei cu argint la Olimpiada Națională de Chimie, Popa G. Ioana Maria, elevă în clasa a XI la Colegiul Național Iași.

“Atunci când împreună cu alți colegi, pasionați de chimie făceam experimente în laborator, îndrumați de doamna profesor, nu îmi imaginam că voi ajunge să lucrez în cercetare farmaceutică. Astăzi am ajuns să realizez experimente, la modul serios de această dată, într-un laborator de testare a proprietăților substanțelor solide ce intră în compoziția unui medicament. Pasiunea mea pentru chimie este hrănită zi de zi cu noi provocări, curiozitate și satisfacția de a obține, după multe ore de studiu,  și încercări, rezultatele mult căutate. De aceea, doresc să încurajez tinerii pasionați de chimie să își urmeze visul, știind că pot face o carieră frumoasă într-o companie românească de prestigiu.“, a declarat Marin Sebastian .

În cadrul Galei de Excelență, un număr de 405 elevi și mentori ai acestora din școlile ieșene au fost premiați pentru rezultatele excepționale obținute la olimpiadele internaționale și naționale desfășurate în 2017-2018.

Referitor la implicarea companiei Antibiotice în susținerea performanței și educației în comunitatea locală, prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, Inspector Școlar General, a precizat: “ Constatăm cu satisfacție că foști olimpici au ales să își construiască cariera acasă, în România. Eforturile depuse și distincțiile obținute în timpul anilor de școală le-au deschis drumul spre un parcurs academic de succes și spre integrare rapidă pe piața muncii. Acestea sunt ecourile pe care ne dorim să le auzim cât mai des, acestea sunt exemplele de bună practică pentru angajatorii ieșeni: viitorii angajați de succes sunt aici, în școlile din Iași. Ei au nevoie de susținerea mediului de afaceri atât pe parcursul formării lor, dacă ne gândim la învățământul dual, dar și în momente precum Gala Excelenței în Educație”. 

Preocuparea pentru susținerea performanței și atragerea de tineri talentați în cadrul Antibiotice s-a concretizat în programele Școala de vară a+ și Perfom a+, realizate cu parteneri academici de prestigiu, devenite de notorietate. Tinerii studenți și absolvenți cu performanțe în educație ai universităților locale au astfel posibilitatea să-și completeze formarea profesională cu noțiuni și concepte specifice industriei farmaceutice și să identifice noi orizonturi de dezvoltare profesională, într-o companie farmaceutică de top. 

Cu o tradiție de 63 de ani, compania Antibiotice și-a câștigat renumele mizând pe performanță prin calitate, atribut ce se regăsește atât în valoarea terapeutică a medicamentelor fabricate, cât și în valoarea oamenilor săi. În calitate de promotor al performanței, producătorul farmaceutic ieșean susține atât dezvoltarea profesională a specialiștilor săi cât și educația viitoarelor generații.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments