O să avem două săli polivalente sau niciuna?

Primarul municipiul Iași, Mihai Chirica se oferă să facă cinste cu zeci de sticle de șampanie la inaugurerea șantierului de începere a lucrărilor a Săli Polivalente propusă de președintele Consiliului Județean, Maricel Popa în comuna Miroslava. Asta în condițiile în care printr-o minune, spune Mihai Chirica, lucrările vor începe înainte de luna iunie a anului 2020. Între timp proiectul de realizare a Săli Polivalente propusă de muncipiu Iași este blocat de luni bune la Consiliul Județean.

0
1350

Şefii Iaşului se întrec în proiecte. Dacă promisiunile edililor se vor îndeplini, Iaşul ar putea avea două săli polivalente: una făcută de primărie în zona Moara de Vânt şi o a doua în Miroslava făcută de Consiliul Judeţean. Culmea, şefii celor două instituţii, primarul Mihai Chirica şi preşedintele CJ, Maricel Popa, nu prea cred nici ei unul în promisiunile celuilalt. Primarul oraşului promite să facă cinste cu şampanie tuturor ieşenilor dacă adversarul său de proiecte va demara lucrările de constuire a sălii de sport până în 2020. De cealalată parte, proiectul de realizare a Săli Polivalente de către Primărie a rămas blocat la Consiliul Județean Iași. Acum, disputa a ajuns la faza de locaţia unde va fi construită sala de sport.

 

„Sala Polivalentă nu se poate construi pe Moara de Vânt pentru că ar bloca accesul spre viitorul Spital de Urgențe. Asta au spus-o explicit şi reprezentanții Băncii Europene de Investiții când au vizitat amplasamentul și când au prezentat draftul de proiect al unitații medicale. Dosarul depus la Consiliul Județean de către Primărie nu îndelinește condițiile pentru a fi avizat, nimeni nu obstrucționează nimic, nu se pune problema unui refuz nemotivat dar specialiștii nu dau avize pe încredere sau cu ochii închiși”, a declarat președintele Consiliul Județean, Maricel Popa.

 

“Ne vom adresa instanței”

Primarul municipiului Iași, Mahai Chirica consideră că şefii Consiliul Județean Iași nu fac nimic altceva decât să pună piedică proiectului.

„Voi cere avizul în instanță. Am analizat cu juriștii noștri o motivație legală privind refuzarea unui aviz unic în condițiile în care am obținut până acum 22 de avize, inclusiv de la Autoritatea Aeronautică Română și toate cele necesare. Este o piedică să spunem subiectivă, hai să spunem un ciot, de care ne împiedicăm cu toții în evoluția acestui județ, în condițiile în care geme județul de drumuri desfundate, sunt peste 200 de școli care au toaleta în curte, este rușinea secolului XXI. Acestea sunt problemele care contează în județul Iași. Nu să te bați pe o sală de 16.000 de locuri în care îți intră toate localitățile de acolo cu cățel, cu purcel și tot îți mai rămân locuri libere. Este pur și simplu prostia adusă la nivel de geniu”, a declarat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

 

Sala Polivalentă la Miroslava

De partea cealaltă, președintele Consiliul Județean, Maricel Popa dorește să realizeze o sală de sport în comuna Miroslava. Este vorba de o suprafață de 6,7 hectare de teren în satul Brătuleni. Noua sală propusă de Maricel Popa va avea o capacitate de 15 mii de locuri, Consiliul Județean urmând să facă proiectul, studiul de fezabilitate și să obțină bani de la ministerele de resort.

 

 „În ceea ce privește construcția unei săli de sport la Miroslava, țin să vă spun că am luat legătura cu toți primarii din jurul municipiului și deși s-au arătat interesați să aibă un astfel de obiectiv în comuna pe care o administrează, nu au găsit terenul suficient. Singura comuna care ne poate pune la dispoziție un teren suficient este Miroslava. Nu a fost o alegere personală și nici vreo favoare pe care administrația județeană o face. Pe mine personal mă interesează să  putem realiza obiective importante pentru județ, toate comunele trebuie tratate cu prioritate. Important pentru mine este să pot aduce bani la Iași și investiții”, a mai spus Maricel Popa, președinte Consiliul Județean Iași.

 

Șampanie din partea primarului

Sala de sport de la Miroslava pare un obiectiv greu de realizat, susține primarul Mihai Chirica. Asta în contextul în care edilul vorbește de o guvernare eșec, în care bugetul e terminat, iar banii europeni s-au pierdut deja.

„Ceea ce nu înțelege domnul Popa, nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate, nu are capacitatea intelectuală să înțeleagă un asemenea aspect. La dimensionarea structurilor sportive, săli de sport, bazine de înnot, stadioane și altele, există un domeniu de activitate foarte sensibil, dar absolut necesar, care îți estimează în timpul exploatării acelui obiectiv numărul de utilizatori. Și, pentru Iași, o sală de 16.000 de locuri permanente este o sală extrem de mare, unde este aglomerația urbană cea mai mare din Regiunea de NE, cu atât este mai puțin fezabilă într-o extremitate a județului, sau într-un oraș mai mic decât municipiul Iași. Este absolut nefezabil ceea ce discută consilierul județean Maricel Popa. Mai mult decât atât, dacă dumnealui începe sala de sport înainte de iunie 2020 într-o posibilă actuală guvernare, eu, Mihai Chirica, dau toată șampania care trebuie consumată la deschiderea unui asemenea șantier. Eu dau toată șampania, mă duc și mă împrumut de plătesc 30 de ani la bancă, doar pentru faptul că se întâmplă lucrul ăsta. Dar eu vă dau scris acum că până în 2020 nu este în stare să termine nici măcar proiectul, dar să mai înceapă licitațiile și să mai pună și sapa în pământ”, a mai spus Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

 

 În ceea ce privește calea de acces a Săli Polivalente în municipiul Iași nu ar fi o problemă, mai spune Mihai Chirica. Din contră, motivul a fost căutat  pentru a i se pune “bețe în roate” proiectului.

“Acolo este o suprafață care duce la aproape 140 de hectare. Asta nu înseamnă că din cauza Spitalului Regional nu o să se mai construiască nimic în zonă, că nu se găsesc căi de acces. Este o falsă problemă. Discuția legată de calea de acces, noi am avut-o chiar cu consultantul Bănci  Europene. Am analizat și am ajuns la o concluzie firească din punct de vedere tehnic. Nu s-a pus niciodată problema să utilizăm aceeași cale de acces. Pentru că ambulanţele care vor veni, nu vor veni pe patru benzi și nu vin câte 400 de maşini concomitent. Ele vor avea bandă rezervată care să deservească doar Spitalul de Urgență. Noi nu o să construim căi de acces cu două benzi”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

 

 „Maricel Popa nu face altceva decât să rupă Iașul în două”

Chiar dacă au votat proiectul, consilierii județeni sunt de părere că o astfel de sală de sport nu poate fi întreținută din bugetul unei comune. Iar propunerea președintelui Maricel Popa, de realizare a acestei săli de sport într-o comună ieșeană nu este decât o ambiție.

 

 

„Chiar dacă am votat acest proiect, asta nu înseamnă că nu sesizăm faptul că în continuare orgoliile personale ale lui Maricel Popa sunt mai presus de interesul ieșenilor. Și aici vorbesc de 40 % din județul Iași, municipiul Iași. De ce spun că orgoliile personale sunt mai presus, pentru că în continuare nu acordă avizele necesare sau nu susține investiția demarată de peste un an de zile de Primăria Municipiului Iași. În schimb face tot ce e posibil să contracareze cu tot felul de investiții care, personal, cred că nu își vor atinge scopul. Imaginați-vă infrastructura necesară unei săli în satul Brătuleni, comuna Miroslava, aproape de Iași, e adevărat, care ar trebui să deservească capacitatea de 16.000 de locuri. Maricel Popa nu face altceva decât să rupă Iașul în două. Și să îi pună pe ieșeni în situația să meargă la competiții sau la posibile competiții internaționale la Miroslava. Eu am o rezervă vis-a-vis de investiția sau proiectul pe care l-a propus Maricel Popa. Mi se pare doar un orgoliu pus pe masa Consiliului Județean fără să aibă o finalitate. Sunt puține șanse ca primăria Miroslava să poată susține în comparație cu Iașul, administrarea acestei săli. La Cluj, au o sală de 10.000 de locuri ce consumă 3 milioane de Euro anual pe administrare. Și din lipsa competițiilor internaționale, din care ar trebui să obțină venituri ce pot acoperi costurile de administrare, au probleme în a susține aceste sume”, a explicat Alin Aivănoaei, consilier județean.

Până și pentru consilierii locali, sala de sport propusă la Miroslava este o dilemă.

„Mie mi se pare că proiectul pe care ar trebui să îl realizăm este cel propus de municipalitate. În calitate de consilier local o sală de sport, de o anumită capacitate trebuie să fie și întreținută. Părerea mea este că municipiul Iași poate avea resurse pentru a o întreține, pentru o a administra, pentru a organiza competiții. Nu știu dacă primăria Miroslava ar putea să susțină o astfel de sala de sport, chiar dacă este o primărie bogată. În ceea ce privește blocarea proiectului la Consiliul Județean, nu poți fi de acord cu un asemenea lucru. Nu știu dacă motivele pe care le-a invocat domnul peședinte Maricel Popa sunt reale. Eu am speranța că se va realiza această sală. Eu vreau să cred că până la urmă rațiunea va învinge”, a declarat Daniel Piftor, consilier local.

 

“Mihai Chirica și Maricel Popa să se așeze la acceași masă”

Iașul are nevoie de o sala de sport, iar locația cea mai bună este cea propusă de municipalitate, susțin parlamentarii de Iași.

„În ceea ce privește sala asta de sport, ea devine o epopee. Proiectul ăsta de Sala Polivalentă asupra căruia au existat destule dezbateri în ce privește numărul de locuri, că e de 6.000, 9.000, 16.000 și de nu mai știu cât, a fost lansat chiar de mine și de colegii mei începând cu 2016 în Consiliul Local, când am propus ca obiectiv de investiții printr-un proiect de hotărâre realizarea SF-ul pentru o sală de sport. Acesta a fost ținut la sertar foarte mult timp și abia în 2018. la presiunea noastră de a vota bugetul cu condiții. una din ele a fost chiar Sala Polivalentă. A trecut un an de când am avut discuții, se încheie 2018 și nu este nimic făcut în legătură cu acest obiectiv. În ce privește disputa asta, vedeți cât este de nocivă pentru Iași, în condițiile în care președintele Consiliul Județean nu se împacă cu primarul, au de împărțit taberele din PSD, clanuri, bunurile județului și ale orașului și nu se întâmplă nimic. Părerea mea că cel mai bun amplasament rămâne astăzi Moara de Vânt. Indiferet ce spune domnul Popa, indiferent ce vrea domnul Chirica să facă, cel mai bun loc rămâne Mora de Vânt. Nu e o problemă să se facă un alt acces pentru Sala Polivalentă. În spatele acestei propagande că se poate, că nu se poate cale de acces, nu se vrea.  Nu mai există credibilitate de mult din această perspectivă. Nu se întâmplă absolut nimic în Iași. Joaca asta cu sala mea polivalentă este o prostie și asta o poate vedea oricine. Părerea mea este că oamenii ăștia doin să se pună la aceeaşi masă pentru că la ei sunt pârghiile. Trebuie stat la masă și să convină asupra unui punct, aranjări, acces. Dacă nu reușesc să facă asta să plece amandoi și să lase pe altcineva să facă acest lucru”, a declarat Marius Bodea, parlamentar de Iași.

 

„Sala Polivalentă se va realiza în municipiu”

În timp ce proiectul municipiului Iași de realizare a Săli Polivalente de 16.000 de locuri este blocat la Consiliul Județean, primarul Mihai Chirica spune că acest lucru nu este un impediment în a realiza o sală de sport în oraș.

„Mai facem o analiză, am vorbit cu mai mulți proiectanți în infrastructură pentru o sală de 10.000 de locuri, față de care am început să facem și estimările valorice și capacitatea de instalare a ei să fie cât mai ușor de accesat, dar fără să deranjeze cursurile de mașini. Mai mult decât atât pe perioada cât nu are competiții să fie utilizată parcarea pentru alte scopori. O să încercăm să avem o altă abordare, mult mai pragmatică și pe termen cât mai scurt. Cred că până la urmă când îți iei soarta în mâini este cea mai bună soluție de fiecare dată”, a mai spus Mihai Chirica, primarul municipilui Iași.

 

Cea mai mare sala de sport este la Cluj

În România, cea mai mare Sală Polivalentă este la Cluj și are o capacitate de până la 10.000 de locuri pentru evenimente speciale. Costurile  estimate au fost de 56 de milioane de lei. Este vorba de o sală multifuncțională unde s-au ținut competiții și antrenamente din diferite sporturi. Până acum Sala Polivalentă de la Cluj a găzduit Campionatul European de baschet, dar și cel de Gimnastică.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments