Victor Ponta susține că din partea PSD, la alegerile prezidențiale de anul viitor, va candida liderul partidului. „De la PSD tot timpul a candidat la funcția de președinte, că a vrut sau nu, liderul partidului. Eu nu cred că va candida altcineva”, a spus fostul premier Victor Ponta în direct la postul de televiziune România TV.
Întrebat pe cine ar vota dacă în finală vor ajunge Liviu Dragnea și Dacian Cioloș, acesta a declarat: „Eu nu cred că domnul Liviu Dragnea ajunge în finală. Nu cred că Cioloș este o variantă bună pentru funcția de președinte. Nu l-aș vota pe domnul Cioloș.
„În mod normal Klaus Iohannis ar trebui să intre în turul doi cu candidatul PSD, oricare ar fi acela. Dar fiind vorba de Dragnea eu nu-i dau șanse în turul doi. Eu îl voi vota pe candidatul PRO România, pe care eu îl știu. PSD avea un singur candidat care putea intra în turul doi: pe Gabriela Firea. După toate scandalurile din ultima perioadă mă îndoiesc că va fi candidatul PSD. Un alt candidat cu șanse era Călin Popescu Tăriceanu”, a conchis Victor Ponta.