Povestea Andreei Rogojanu începe încă de la opt ani, când ea, împreună cu sora ei mai mare cu doi ani, se îmbrăcau cu uniforma de jandarm a tatălui. Zece ani mai târziu joaca Andreei, dar și a surorii a devenit realitate. Astazi, cele două tinere, alături de tatăl lor îmbracă acceași uniformă.
„Tatăl meu este cel care m-a influențat în mod direct, însă nu doar în perioada concursului de admitere ci cu câțiva ani în urmă, când și acum îmi aduc aminte cu drag că atât eu, cât și sora mea îmbrăcam uniforma tatei. Eram entuziasmate, drept dovadă, atât eu cât și sora mea am îmbrățișat această meserie. Tatăl meu este activ în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, iar sora mea mai mare este membru activ în cadrul Grupării Mobile a Jandarmeriei Bacău. Ne cerem sfaturi, putem spune că atunci când ne strângem acasa suntem ca într-o ședință. Ne susținem și ne ajutăm unul pe celălalt”, a declarat Andreea Rogojanu, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
“Îmi iubesc meseria”
După șase luni în Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni și patru luni de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Iași, Andreea Rogojanu îi sfătuiește pe toți tinerii să își urmeze visul, oricare ar fi el. De șase luni tânăra poate fi întâlnită la diverse intervenții ale echipei de intervenție.
„Sunt foarte entuziasmată. Vreau să cunosc cât mai multe lucruri despre această meserie, să descopăr oameni noi, să pot să învăț să devin un jandarm mai bun. Prima zi de muncă a fost impresionantă. Practic am revenit în același loc unde am făcut practica, dar cu un alt statut. Ca și subofițer acum e mult mai frumos, acum sunt membru al acestei instituții. Acum sunt încadrată la detașamentul mobil și desfășor misiuni de ordine publică, de asigurare, fac parte din grupa de intervenție. Am cunoscut oameni minunați, devotați, profesioniști. Simt că sunt făcută pentru așa ceva, nu cred că mă regăsesc într-un alt loc, consider că aici este locul meu. Am participat la numeroase misiuni publice. De exemplu când doi bărbați se certau, am intervenit, colegii au reușit să îi liniștească, am vorbit, am comunicat și au luat măsurile necesare. Chiar dacă sunt mai tânără, colegii sunt binevoitori și te integrezi ușor în acest colectiv. Reusești să intri în nucleul lor și să formezi o familie”, a mai spus Andreea Rogojanu, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
„Vreau să fiu un exemplu și vreau să fiu membru de bază în echipa jandarmeriei”
La doar 19 ani, Andreea Rogojanu se antrenează zilnic și studiază foarte mult legile, pentru a îndeplini misiunile cu profesonalism. Este foarte entuziasmată de ceea ce face și chiar dacă uneori viața ei este în pericol, nu conștentiează acest lucru din dragoste pentru meseria sa.
„Emoțiile cele mai mari sunt atunci când mergem la o intervenție, când este nevoie de noi și pur și simplu trebuie să mergem acolo. Începi să ai multe gânduri, să te gândești cum este speța, cum ai putea să o rezolvi. Mă organizez din timp, iar în momentul când intervenim știm ce trebuie să facem. Pe viitor mi-aș dori să fiu membru de bază în echipa jandarmeriei române, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Iași. Să consolidez relații și să dovedesc că a fi jandarm înseamnă mai mult decât ceea ce se vede cu ochiul liber. Tata mă susține și mă motivează pe plan emoțional că să trec peste situațiile dificile”, a declarat Andreea Rogojanu, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
“Suntem onorați să avem un subofițer ca Andreea”
Andreea nu se mulțumește doar cu funcția de subofițer. Își dorește ca în vitor să fie ofițer și să urmeze Facultatea de Drept sau de Psihologie. Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Iași se simt onorați să aibă un astfel de subofițer în echipă.
„Cazul colegei noastre în care și tatăl și sora lucrează în cadrul jandarmeriei, probabil este singurul sau printre puținele din România. Trei membri ai familiei să lucreze la jandarmerie. Pentru noi este onorantă această situație, tocmai la Iași avem un astfel de caz. Referitor la cea mai tânără colegă pe care o avem, am observat că este plină de entuziasm, se oferă să participe la diferite misiuni, în acest an a și defilat de 1 Decembrie alături de colegii mai cu experiență.
A trecut prin fața a mii de oamenii, într-un anumit ritm și a defilat cu brio. La Iași, colectivul este relativ tânăr, iar cel puțin în acest an putem spune că am avut un val de tineri, având în vedere că 16 absolvenți ai școlii numai în această vară au sosit la noi. Referitor la Andreea, a participat și la câteva exerciții de intervenție și se descurcă foarte bine. Toată energia, viziunea și gândurile ei sunt axate pe meserie și astfel reușește să rezolve cu brio orice sarcină. Ea trăiește într-o oarecare măsură în felul ei și probabil că se pregătește să își perfecționeze modalitățile de intervenție și modurile de acțiune în acord și cu societatea în care ne desfășurăm”, a declarat Mihai Cojocariu, ofițer relații publice în cadrul Jandarmeriei Iași.