Comisia Libe a votat pentru admiterea României în spațiul Schengen.
Plenul Parlamentului European a adoptat marţi, la Strasbourg, o rezoluţie prin care solicită admiterea imediată a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie.
Rezoluţia a fost aprobată cu 514 de voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri.
Rezoluţia se bazează pe un raport realizat de europarlamentarul bulgar Serghei Stanişev (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor – S&D), în care el aduce critici Consiliului UE pentru că nu a permis aderarea României şi Bulgariei la Schengen.