Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluţie prin care solicită aderarea României şi Bulgariei la Schengen

0
298
Schengen

Plenul Parlamentului European a adoptat marţi, la Strasbourg, o rezoluţie prin care solicită admiterea imediată a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie.

Rezoluţia a fost aprobată cu 514 de voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri. Rezoluţia se bazează pe un raport realizat de europarlamentarul bulgar Serghei Stanişev (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor – S&D), în care el aduce critici Consiliului UE pentru că nu a permis aderarea României şi Bulgariei la Schengen, relatează Agerpres.

În dezbaterea care a avut luni în plenul PE de la Strasbourg asupra raportului, Stanişev a spus că Consiliul UE a încălcat regulile europene în ultimii şapte ani prin faptul că nu a luat o decizie în legătură cu această chestiune, potrivit BTA.

El a acuzat de asemenea absenţa vreunui reprezentant al Consiliului UE la discuţia de luni, ”în contextul în care aceasta este instituţia căreia îi este adresat raportul, în ciuda promisiunii guvernului austriac (care deţine preşedinţia Consiliului UE – n.r.) că această chestiune ar trebuie să fie pe agendă în acest semestru”.

El a mai afirmat că sunt “nedrepte” încercările de a cupla extinderea Schengen prin aderarea României şi Bulgariei de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) al Comisiei Europene pentru monitorizarea progreselor celor două ţări în lupta împotriva corupţiei şi combaterea crimei organizate.

 

SURSA www.stirileprotv.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments