A lăsat America pentru Vivertine

A lăsat America pentru Iași și a renunțat la meseria de inginer constructor pentru pasiunea sa pentru sport. Este povestea impresionantă a tânărului Alex Vezeteu, antrenorul cel mai căutat din sălile de sport Vivertine. Petrece mai bine de 12 ore pe zi dând sfaturi pentru alimentație și făcând sport alături de clienții săi. Cum e să îți dedici viața sportului și să fii nutriționist ne povestește Alex în exclusivitate pentru ziarul 7 Est.

0
5040
Alex Vezeteu

Alex Vezeteu s-a îndrăgostit de sport încă de la vârsta de șapte ani. Însă părinții și-au dorit să-l vadă inginer. Astfel că tânărul a muncit în paralel pentru ambele vise. A făcut sport 27 de ani și a urmat Facultatea de Construcții. Munca de pe șantier nu l-a motivat pe Alex astfel că și-a urmat visul și a plecat în Statele Unite pentru a se perfecționa în sport.

„De la șase, sapte ani am început cu atletism, apoi ciclism. Sport de performanță am început să fac de la șapte ani. Nu am făcut Facultatea de Sport, am mers la Facultatea de Construcții pentru că ai mei sunt ingineri. Dar, în paralel, am fost tot timpul cu sportul și am decis să merg să studiez mai bine în străinătate. Toate studiile legate de sport le-am făcut în Statele Unite și în Anglia. Plecând de la faptul că îmi place foarte mult să călătoresc cu sportul am ajuns și pe vase de croazieră, ca antrenor și nutriționist. De acolo a plecat totul”, a povestit Alex Vezeteu, personal trainer- nutriționist Vivertine.

 

10 ani antrenor în Statele Unite

Pasiunea pentru sport l-a dus pe Alex Vezeteu departe de casă unde a descoperit oameni și un public surpinzător. A pus pasiunea pe primul loc, și-a sacrificat familia pentru a se perfecționa atât ca antrenor cât și ca nutriționist. Însă gândul său a fost tot timpul acasă, sperând ca într-o bună zi să ofere şi ieşenilor din experienţa sa. Iar acest lucru s-a întâmplat abia în 2016 când, întâmplător, a venit la Iaşi pentru o nuntă şi a avut prima discuţie pentru proiectul Vivertine.

 

 “Practic, Vivertin e motivul pentru care m-am întos în țară. Eu în 2006 am plecat în Statele Unite și am făcut partea de fitness, de antrenament personal, diferite clase cum ar fi yoga, cycling, pilates, tot ce înseamnă funcțional. Adică o mare parte din clase care se fac acum la Vivertine. E vorba de nutiriție, iar specializarea a fost pe detoxifiere. În principiu, de fiecare dată când veneam în concediu în țară, îmi doream să mă întorc acasă, dar mi-am dat seama că nu sunt centre pe măsura așteptărilor mele și nici mentalitatea clienților nu era unde trebuia. Și ușor, ușor mă îndoiam că o să mă mai întorc în țară, fiind obișnuit cu cei din afară. Dar iată că mi s-a mai îndeplint un vis odată cu Vivertine”, a mai spus Alex Vezeteu, personal trainer-nutriționist Vivertine.

 

12 ore de sport pe zi

Alex Vezeteu petrece mai bine de 12 ore pe zi în sălile de sport Vivertine. A reuşit să schimbe viaţa multor clienţi şi să le ofere clipe de bucurie prin sport. Îşi sacrifică timpul pentru a obţine rezultate cât mai bune şi şi-a pus familia pe locul doi.

“Mă bucur că pot să pun pasiunea pe primul loc. Vivertine e cam totul pentru mine, dar şi pentru clienți. Eu am adus ideea din afară de a avea o paletă cât mai mare de antrenori. Nu orice antrenor poate să antreneze orice client. Trebuie să fie o chimie acolo. Totul timpul trebuie găsit un echilibru. Nu trebuie să mergi cu cel mai bun, sau cu cel care crede că e cel mai bun. Trebuie să mergi cu cel cu care poți să lucrezi. Trebuie să fie o comunicare între antrenor și client, să poți să vorbești. Punem accent pe asta și antrenorii sunt foarte variați şi ca vârstă și ca experiență. Se fac foarte multe ore de grup iar cleinții noştri pot să aleagă și să încerce ce li se potrivește”, a mărturisit Alex Vezeteu, personal trainer- nutriționist Vivertine.

 

Vivertine – Descoperă o lume a mişcării

Vivertine este cel mai nou club de fitness din Iaşi, locul în care cu siguranță vei găsi o formă de antrenament pe gustul tău, alături de specialiști în sport, sănătate și nutriție ce vor face experiența ta completă. Vivertine a amenajat facilităţi de top: aparatură de ultimă generație, sistem modern și performant de climatizare, vestiare încăpătoare, lumină naturală din plin, parcare privată și săli spațioase.

 

Sfaturi de la specialişti

După 27 de ani de sport, Alex mărturiseşte că nu vede sensul vieţii fără mişcare. Iar faptul că emoţiile sportului le poate împărtăşi cu cei din jur îl face să stea de dimineaţă până seara în sălile de antrenament. Alex Vezeteu ne dezvăluie câteva secrete din viaţa sportului.

„La tot ce înseamnă nutriție nu este nimic, nici un fel de a mânca sau o dietă care să facă minuni. Toți suntem diferiți și atunci cea mai bună dietă, din punctul meu de vedere, este dieta pe care poți să o urmezi să o ții în timp îndelungat, nu poate fi pe termen scurt. Ceea ce recomand este moderație la orice. Să nu îți restricționezi ceva, doar să ții cont de moderație. Dacă introduci ceva în alimentație care știi că nu e fantastic de bun, atunci trebuie să compensezi cu mai multe lucruri care sunt bune. Dar, per total, să mănânci bine. La mișcare țin foarte mult. Nu toată lumea trebuie să meargă la sală, nu toată lumea trebuie să încerce să facă ceva dacă nu le place. Și, în principiu, toată lumea trebuie să caute o formă de mișcare în care se simte bine. Dacă doar mersul e realizabil și încercăm să facem mersul mai dificil, încercăm să mergem pe Copou, Botanică, urcăm, vom vedea rezultate”, a mai spus Alex Vezeteu, personal trainer- nutriționist Vivertine.

Greşelile pe care le fac şi antrenorii sunt acelea de a ne neglija pe noi. Trebuie să avem grijă de noi, în special să avem grijă de sănătatea noastră.  Astfel că sfatul cel mai recomandat este acela de a mânca de patru sau chiar cinci ori pe zi, mese echilibrate cu tot cu gustări.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments