Reporter: Anul acesta ai cutreierat aproape toată Republica Moldova cu proiecte dedicate anului Centenar. Unul dintre acestea a fost legat de declarații de unire ale satelor din Republica Moldova, prin care și-au exprimat dorința de reunire cu România. Cum ați reușit să-i convingeți pe primari și consilierii locali să semneze și să voteze aceste declarații?
Ion Leașcenco: Să știți că noi doar am dat un semnal, contactând câțiva primari unioniști pe care îi cunoaștem și le-am propus să pornească această frumoasă piramidă a declarațiilor de unire. A răspuns foarte prompt domnul Marcel Snegur din satul Parcova, din Edineț, cât și celelalte localități care au urmat. Cea mai memorabilă fiind, probabil, Declarația de Unire de la Sadova, satul de baștină a lui Igor Dodon, unde primarul, consilieri și peste 600 de exponenți ai acestui sat de răzeși, lideri locali, artiști, oameni de cultură, muzicieni, originari din Sadova au semnat această declarație. Practic, dacă vă aduceți aminte, până în 25 martie, la Marea Adunare Centenară din 2018, 20 la sută din primăriile existente în Republica Moldova au adopta declarații de unire. Guvernarea actuală, văzând un pericol în multitudinea acestor declarații, a început presiunile asupra primarilor și consilierilor, din acest motiv în a doua jumătate a acestui an s-a și oprit acest val de entuziasm.
Reporter: Cum s-a văzut anul Centenar în Basarabia?
Ion Leașcenco: Ne bucură faptul că oamenii din satele și orașele din Republica Moldova, nu au așteptat să venim noi cu agenda ce ține de acțiuni prilejuite de Centenarul Unirii și au organizat o sumedenie de evenimente la nivel local. Ne tot chemau duminică de duminica să participăm la concursuri tematice, competiții sportive desfășurate sub egida Centenarului, festivaluri folclorice, concursuri de istorie, geografie în instituțiile de învățământ. Ne bucurăm că, în acest an am avut ocazia să mergem și în mai multe localități din Republica Moldova cu donații de carte în cadrul campaniei ”100.000 de cărți pentru Centenar”, ca să suplinim lipsa acută de carte românească în localitățile unde bibliotecile au doar în proporție de 20% carte în limba română, restul fiind fie în limba rusă, fie în chirilică în așa-zisa limbă moldovenească. Totodată, să nu uităm că în vara acestui an am desfășurat Marșul Centenarului, când am pornit pe jos de la Alba Iulia la Chișinău, iar ultima etapă a acestui marș a trecut prin satele din Republica Moldova, pe traseul Ungheni-Chișinău unde am fost întâmpinați cum se cuvine, la fel ca și în restul României, cu pâine, cu sare, cu muzică patriotică, cu vorbe frumoase și cu dorința comună a localnicilor de a reveni acasă.
Reporter: Cât de prezent a fost statul sau reprezentanții României în Republica Moldova în acest an? Au reușit ei să transmită ideea de An Centenar în Republica Moldova?
Ion Leașcenco: Cu părere de rău, statul român, chiar dacă mereu a adus ajutoare frățești pentru cetățenii Republicii Moldova, are o abordare un pic greșită. Chiar dacă s-au făcut foarte multe proiecte, prin reparația școlilor, grădinițelor, microbuze donate instituțiilor școlare din Republica Moldova, statul român este deficient la capitolul promovare a propriilor proiecte. Majoritatea sătenilor care au beneficiat de acest ajutor frățesc din partea României nu cunosc că acest ajutor a fost acordat din partea fraților de peste Prut, iar o bună parte din primari tot aruncă în spațiul public discursuri prin care spun că ajutorul vine din partea Rusiei sau din partea lui Igor Dodon. Din păcate, proiectele pe care le desfășoară statul român le face la nivel de administrație publică centrală, transmițând fonduri către guvernul Republicii Moldova și neavând un proiect concret, un Fond al Unirii pentru ajutorarea comunităților locale, a business-ului mic și mijlociu, a colectivelor folclorice din localitățile Basarabiei, instituții sportive, instituții de învățământ sau alte colective care pot fi ajutate direct, de la român la român, evitând aparatul birocratic central. Însă, ne bucurăm că statul român prin intermediul comunităților locale din România, prin intermediul primăriilor și consiliilor locale, prin aceste înfrățiri frumoase care s-au intensificat, consiliile locale din România au putut oferi ajutoare consiliilor locale din Republica Moldova. Acestea au fost pentru proiecte concrete, ca asfaltarea drumurilor, iluminat public, reparația instituțiilor publice și vrem ca aceste proiecte să continue.
Reporter: Anul 2018 este un an pre-electoral în Republica Moldova. Care este situația la capitolul politicieni pe segmentul unionist de la Chișinău?
Ion Leașcenco: Cu părere de rău la acest capitol stăm foarte rău. Sperăm că, în puținul timp rămas, va ajunge mintea moldoveanului cea de pe urmă, și partidele care la nivel declarativ sau la propriu împărtășesc cauza noastră comună, a reîntregirii, să coaguleze un pol unic unionist. În caz contrar ne vom concentra pe circumscripții și acolo unde sunt primari unioniști care vor să candideze în cele 51 de colegii, în cazul în care este un activist civic sau un membru al unui partid pe care noi îl cunoaștem drept sincer unionist și care vede rezolvarea problemelor comunității locale și problemelor la nivel general al Republicii Moldova prin reunirea celor două state românești, îl vom susține. Însă, nu este tocmai îmbucurătoare situația care este la acest moment.
Reporter: Cum sunt basarabenii la 100 de ani de la Marea Unire?
Ion Leașcenco: Basarabenii la 100 de ani de la Marea Unire sunt mai dispersați ca niciodată, sunt mai puțin acasă decât au fost acum 100 de ani. Din păcate, această lipsă de perspectivă pentru cetățenii Republicii Moldova a făcut în așa fel încât, acest colț de țară să piardă mai multă lume decât a pierdut în timpul celor două războaie mondiale, în timpul foametei organizate și în urma deportărilor staliniste. Prin urmare basarabenii sunt prin toată lumea, iar cauza principala a acestei crize demografice și a dezolanței totale din rândul locuitorilor spațiului Pruto-Nistrean este faptul că reunirea nu s-a produs atunci când trebuia, iar guvernanții de la Chișinău nu au un proiect concret pentru acest teritoriu. Ei preferă să perpetueze criza identitară, nespunând clar care este originea acestui teritoriu și care este calea pe care trebuie sa o parcurgă, iar în lipsa luminiței de la capătul tunelului, omenii continuă să fuga și nu se mai întorc.