Preotul Flavian Duduman din Iași este în centrul unui scandal, dar și în atenția Inspecției bisericești! Clericul ar fi fost prins de soția sa împreună cu amanta, care este învățătoare la școală comuna Golăiești, unde preotul predă religie. Faptele s-ar fi consumat, susține soția acestuia, atât în casa parohială, cât și în apartamentul personal. Ba mai mult, preoteasa ar fi fost nevoită chiar să cheme pompierii să spargă ușa pentru a intra în apartament.
Tânărul preot Flavian Duduman este paroh la Cilibiu, comuna Golăieşti, și este acum cercetat canonic de Corpul de inspecţie bisericească fiindcă, pe lângă acuzațiile aduse de către soția sa, aceștia au descoperit și faptul că el a divorțat la începutul lunii decembrie. „Este o investigaţie în curs de desfăşurare, miercuri, de la ora 10.00, îl avem pe părintele chemat la noi, la Mitropolie, pentru o primă discuţie. Îl vom informa despre plângerea făcută de soţia sa, îi vom prezenta şi ceea ce ştim noi, abordăm şi problema divorţului, demarăm efectiv o anchetă.
Atâta timp cât nu e vorba de un adulter demonstrat, dacă divorţul este pronunţat din culpa ambelor părţi, teoretic, da, este foarte pasibil de depunere din treaptă, dar asta se face în urma unei analize foarte atente. Am înţeles de la doamna că au fost la un notar, dar vreau să aflu şi părerea preotului miercuri”, a declarat pr. Dumitru Boboc, inspector eparhial bisericesc de la Corpul de inspecţie bisericească al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Acesta a mai explicat că un preot decăzut din treaptă fiindcă a fost de acord cu divorțul nu mai are șanse de a primi dreptul de a sluji din nou, cel mai probabil urmând să fie caterisit (exclus din biserică).
Soţia lui Flavian Duduman îl acuză că a înşelat-o de mai multe ori şi că a împins-o către divorţ, toate întâmplându-se de la începutul Postului Crăciunului. Conform surselor Libertatea, tânărul de 29 de ani este acuzat că avea o relaţie de mai mult timp cu o învăţătoare care predă la aceeaşi şcoală unde predă şi el religie, din comuna Golăieşti, despre care soţia sa nu ştia. Însă acum, de la începutul Postului Crăciunului, aceasta a descoperit că femeia cu care preotul Flavian Duduman avea o relaţie stătea foarte mult la Casa parohială şi i-a surprins împreună atât acolo, cât și la apartamentul unde locuiau împreună. Aceleaşi surse au precizat că femeia s-a plâns că ar fi fost şi bătută de către preot în parcarea unui supermarket, dar nu a depus plângere la poliţie.
Preotul a fost îndepărtat deja din funcția administrativă pe care o ocupa la Sectorul învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor. Surse din cadrul Mitropoliei arată că a avut o ascensiune fulminantă: la 27 de ani, la doi ani de când şi-a dat examenul de capacitate preoţească, a primit şi propria parohie, dar şi funcţia administrativă din care a fost înlăturat. El primea deja sarcini care nu sunt oferite de regulă persoanelor care nu au încrederea celor din interiorul sistemului. Spre exemplu, anul acesta, în septembrie, preotul Flavian Duduman a susţinut discursul Preafericitului Daniel la deschiderea anului de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, unde a fost alături de Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Contactat telefonic de Libertatea, preotul a refuzat să comenteze acuzațiile aduse. Sursa FOTO – Tudorel Rusu, Doxologia
SURSA www.libertatea.ro