Reprimarea manifestaţiilor din Timişoara a continuat, acolo unde era cazul, şi în noaptea de 17 spre 18 decembrie. Generalul Constantin Nuţă le-a ordonat tuturor forţelor care acţionau în stradă să deschidă foc asupra acelora care nu răspund somaţiilor.
Încă de dimineaţă, cadrele MI vor constitui dipozitive mixte pentru a acţiona în oraş, „în misiuni de supraveghere şi executarea focului, acolo unde se impune”.
La Bucureşti, între orele 7.30 – 8.00, Nicolae Ceauşescu se întâlneşte la adresa din Primăverii cu generalii Marin Neagoe, şeful Directiei a V-a de securitate şi gardă, Vasile Milea, ministrul Apărării, Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, şi Iulian Vlad, şeful DSS, cărora le dă ultime sarcini.
La ora 8.30, Ceauşescu decolează de pe Otopeni, cu destinaţia Iran, convins de colaboratorii săi că la Timişoara situaţia este sub control. Departe de a fi aşa, şi în ciuda faptului că oraşul este înţesat de soldaţi şi securişti, timişorenii nu au de gând să renunţe la protest. Primarul Petru Moţ dispune organizarea unei adunări generale la sediul Universităţii, pentru a condamna actele de vandalism, iar Cornel Pacoste dispune trimiterea studenţilor în vacanţă.
Începând cu ora 9.00, liniştea oraşului este spartă de scandările protestatarilor. Grupuri masive se îndreaptă spre centru; în alte zone se ridică baricade.
Directorul Spitalului Judeţean – acolo unde în noaptea de 17 spre 18 decembrie, potrivit declaraţiilor unora dintre răniţi, precum şi a câtorva medici, fuseseră împuşcaţi, în lifturi, unii dintre răniţi -, Ovidiu Golea, vărul colonelului Traian Sima, şeful Securităţii Timiş, va fi de acord ca răniţii rămaşi în spital să fie anchetaţi de către cadrele DSS.
După ora 15.30, o coloană de tineri ajunge în faţa Catedralei Ortodoxe. Aprind lumânări şi scandează „Jos Ceauşescu!”, „Liberate!”, „Azi în Timşoara, mâine în toată ţara!”, sfidându-i pe militarii aflaţi în dispozitiv.
În jurul orei 17.00, ajung în zona Catedralei generalul Mihai Chiţac, colonelul Nicolae Predonescu şi locotenet-colonelul Elek Iuliu, care cer soldaţilor să acţioneze ferm.
Tinerii agită steaguri şi continuă să scandeze sloganuri anticomuniste şi anticeauşiste.
Aproape de ora 18.00 se trag focuri de armă. Parte dintre protestatari se ascund în Catedrală, de unde vor ieşi, potrivit declaraţiei istoricului Adrian Kali, pe uşile din spate, fugind către parc. Moare pe treptele bisericii tânărul Leia Sorinel, a cărui placă comemorativă se află astăzi pe peretele clădirii. Alţi protestatari din grup, rămaşi afară, sunt şi ei răniţi.
Odioasa noapte a „Trandafirului”
Dincolo de aceste confruntări permanente, 18 decembrie 1989 va rămâne în memoria colectivă drept data celei mai odioase crime îndreptate împotriva timişorenilor, a poporului, în general: ridicarea fără autorizaţie, transportul la Bucureşti şi incinerarea a 40 (43) dintre morţii Timişoarei la crematoriul „Cenuşa”, din ordinul Elenei Ceauşescu.
Operaţiunea „Trandafirul”, aşa cum a fost ea denumită, s-a desfăşurat sub coordonarea generalului Constantin Nuţă, ajutat de Emil Bobu şi de Tudor Postelnicu, fiind pusă în aplicare de către colonelul Ion Deheleanu, şeful MJ Timiş.
Inginerul Dan Rotariu va pune la dispoziţia lui Deheleanu o autoizotermă, în care locotenent-colonelul Ioan Corpodean, locţiitorul comandantului MJ Timiş, va încărca cadavrele aflate la morga Spitalului Judeţean, împreună cu ofiţerii de miliţie Gheorghe Avram, Iosif Veverca, Laurenţiu Preda, Tiberiu Grui, Eugen Mişea, Eugen Peptan.
Au mai participat la operaţiunea de incinerare a cadavrelor şi la aruncarea cenuşii următorii: Grigorie Ciupagea, şeful Secţiei Cimitire Bucureşti, Gheorghe Zâmbroianu, Mihai Mititelu, Bociagă Ştefan Nicolae, Cîmpean Grigor şi Iordan Gheorghe, muncitori. Căpitanul de miliţie Dorel Marian Nuţu a transportat cu o autospecială, cele patru pubele cu cenuşă pe care le-a deversat, în data de 20 decembrie, la o gură de canal din comuna Popeşti-Leordeni.
