Doctorul Gabriel Ionescu este un nume cunoscut în lumea medicală ieșeană. Este singurul care, în perioada comunismului, a efectuat cu succes o operație de separare a unor gemeni siamezi. Este vorba despre surorile Lina și Gherghina Boaru, din județul Botoșani, separate în 1983, într-o clinică din Elveția.
S-au născut ca o surpriză
Întâmplarea care avea să-i marcheze destinul medicului Gabriel Ionescu s-a petrecut prin anul 1982. Doctorul era chirurg pediatru la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași, când a fost contactat de către un medic din Botoșani, care i-a spus doar că îi trimite o pereche de gemeni să îi vadă. Fără să dea prea multe amănunte. ”Ele s-au născut la Botoșani ca o surpriză. Adică se știa că mama are gemeni, dar nu se știa că gemenii erau uniți așa cum erau, toracele, cu abdomenul și ficat comun. Nu existau tehnologii la vremea respectivă. Aveam un ecograf foarte vechi în spital care cred că era singurul din Moldova în 1981”, își amintește doctorul Ionescu. Mai interesant este că fetele s-au născut pe cale naturală, deci nu printr-o operație de cezariană și aveau împreună 7 kilograme. E clar că medicii obstetricieni din Botoșani au avut un talent aparte pentru a le scoate nevătămate. Le-au ținut sub observație vreo două săptămâni, și au observat că trăiesc bine, că mănâncă, însă aveau ritmuri foarte diferite: când una dormea, cealaltă era agitată, când una era flămândă, cealaltă făcea scaun. Ele demonstrau că în realitate sunt separate din punct de vedere fizic, psihic și funcțional. Apoi le-au trimis la Iași.
Șoc la vederea gemenelor
Când le-a văzut, doctorul Ionescu a avut un șoc – nimeni nu-i spusese că sunt unite. Dar, după ce și-a revenit, a decis să le ia în grijă cu tot cu mamă, și le-a ținut în spital mai multe luni. În tot acest timp, s-a documentat intens în privința gemenilor siamezi. Avea abonamente la trei reviste medicale mari și a citit foarte multe despre aceste intervenții chirurgicale. În tot acest timp, mama gemenelor a fost foarte cooperantă. Le-a îngrijit foarte bine, le învățase ritmurile biologice și era foarte optimistă. ”Era evident că fetele trebuiau operate. Sigur, aș fi putut face operația în Iași sau la București, la București era doctorul Pesamosca, dar era problema cum vor fi îngrijite post-operator – ventilație 3-4 zile, intubație. Plus, ca să faci planul acestei operații, aveai nevoie de mai multe informații despre inimă, despre rinichi, ficat, tubul digestiv, cât sunt de unite, ce fel de probleme, și atunci am decis să le duc în Elveția la Lausanne”, își amintește doctorul.
Norocul fetelor și al doctorului Ionescu a fost că, fiind pe jumătate elvețian după mamă, a mers de câteva ori la acea clinică unde a cunoscut un chirurg excepțional, Noel Genton. El operase în 1976 altă pereche de siamezi, un caz foarte complicat: gemenii aveau inima comună, o mulțime de malformații cardiace, iar operația nu a reușit. De data aceasta însă, toată echipa medicală era optimistă. A durat câteva luni până când au reușit să facă pașaport copiilor, mamei, în ciuda opreliștilor acelor vremuri. ”Știu exact că pe 22 ianuarie 1983 am zburat la Zurich, de acolo am luat tren până la Lausanne. Eu am format echipa, am avut foarte mare noroc de mulți oameni cu înțelegere. Operația a avut loc luni, 7 februarie, a durat 6 ore și jumătate, cinci ore au durat pregătirile, dar operația a durat 6 ore și jumătate”, povestește doctorul Ionescu.
Operație maraton
Doctorul își amintește detaliile intervenției chirurgicale de parcă ar fi fost ieri: ”Am făcut două echipe, cu două mese în aceeași sală de operație, ca să nu fie transportul așa de complicat, am făcut vreo 3 repetiții cu păpuși, doi anesteziști complet diferiți, nu-și dădeau nici buna ziua, ca să nu se încurce că s-au întâmplat lucruri, un grup era marcat cu buline roșii, celălalt cu buline verzi”. Și totul a decurs conform planului – operația a decurs foarte bine, iar post operatoriu gemenele mergeau bine.
Înainte de intervenție, în mass-media au apărut câteva articole negative, chiar batjocoritoare. Doar la câteva zile, doctorul Genton a chemat câțiva jurnaliști de încredere și le-a expus cazul foarte pe scurt. ”A doua zi, profesorul Genton a chemat 3-4 reporteri și le-a explicat că a fost o echipă de lucru, suntem recunoscători doctoului Ionescu că le-a adus aici, adică asta a fost, n-a fost nimic foarte dramatic. Mai mult în presa română au fost niște comentarii inadecvate. Asta a fost istoria siamezelor. Ele au mers foarte bine”. Traseul de viață al surorilor Lina și Gherghina nu a fost extraordinar. Una dintre ele, Lina, a plecat în Spania, s-a căsătorit, muncește acolo, însă Gherghina a murit în anul 2014 în urma unui cancer hepatic depistat foarte târziu. ”Era în Italia, – eu eram în perioada asta în Emiratele Arabe Unite, am primit un telefon de la mama lor spunându-mi care e istoria, i-am contactat pe cei din Italia, mi-am dat seama că e în fază terminală. Făcuse chimioterapie, nu răspunsese, avea icter, avea ascită, adică lichid în abdomen și i-am spus mamei ei: Cheam-o imediat în țară, va mai trăi două-trei săptămâni. Într-adevăr, pe 15 iunie 2014, la puțin timp după ce a ajuns acasă la Botoșani, Gherghina a murit”. Aceasta a fost povestea siamezelor, un caz fericit la acea vreme.
O mare varietate de siamezi
Cazul gemenelor Lina și Gherghina a fost a treia operație reușită în lume. În afară de acesta, când copiii sunt lipiți în zona abdomenului, sunt și cazuri mai puțin fericite. ”Sunt o mulțime de variante, de felul în care sunt lipiți cei doi – unele sunt fără soluție – sunt unii siamezi uniți în zona capului, craniopagi – aceștia nu supraviețuiesc operației de separare. Alții sunt uniți prin spate, unde important este să le oferi o cât mai mare calitate a vieții. Uneori e chiar dramatic, pentru că trebuie să alegi ce-i dai unuia și ce-i dai celuilalt. De exemplu, sunt copii uniți cu spatele, ischiopagi, dar care au un singur orificiu anal și dacă sunt băieți au două scroturi și un singur penis. Sigur chiar mi-adus aminte, s-a întâmplat în Emirate un caz din ăsta, care l-au dus la Dubai, și le-am spus că în loc să aibă un bogat și un sărac o să aveți doi săraci și doi nenorociți”. Acest ultim caz a avut un sfârșit nefericit.
Revoluția din 1989 l-a trimis în Africa de Sud
După operația de separare a siamezelor din Botoșani, meciul Gabriel Ionescu s-a întors la Iași. Însă evenimentele din 1989 si de după acest an i-au lăsat un gust amar, așa că, fără prea multă tevatură, în anul 1991 a decis să părăsească România. A ales Africa de Sud, țara de la capătul pământului. A ajuns acolo datorită bunei relații pe care o avea cu un medic de la spitalul din Pretoria. A mai efectuat acolo câteva operații de separare a unor gemeni siamezi. Unele au fost încununate de succes, altele nu.
S-a implicat foarte mult în activitatea de prelevare a organelor de la donatori în moarte cerebrală, iar în anul 1995 a operat hemangioame, niște tumori foarte neplăcute ochiului, cazuri de care medicii din Pretoria fugeau. ”În Africa de Sud, în 3-4 ani am organizat un grup întreg cu radiologi, cu radioterapeuți, cu chirurg plastic, cu chirurg vascular, cu hematolog. Aveam un grup, ne vedeam într-un spital privat, lângă Pretoria, cazurile veneau din toată țara, între timp a apărut o societate internațională, iar în final a fost un mare interes și am tratat peste 1.000 de cazuri de hemangioame”, povestește doctorul.
Bebeluși cât o palmă
Doctorul Ionescu a lucrat în Africa de Sud până în anul 2012, când un coleg de acolo, care ajunsese în Emiratele Arabe Unite, i-a propus să meargă să profeseze într-un spital din Al Ain, un spital universitar foarte bine dotat, cu medici foarte buni. Acolo a lucrat în neonatologie: ”Ca să vă dau un exemplu de cât de bine dotată era secția de neonatologie din Al Ain, cel mai mic copil pe care l-am operat avea 430 de grame. Avea o malformație la cord, o persistență de canal arterial… I-am urmărit evoluția, și a mers foarte bine”.
A stat în Emirate până în 2017, când s-a pensionat. S-a întors în Iași, unde locuiește alături de soție. Copiii săi nu i-au urmat în meserie, dar sunt mulțumiți de ceea ce au realizat.
Cravata cu semnificații prețioase
Doctorul Gabriel Ionescu nu se plictisește la Iași. Participă cu plăcere la conferințe, unde ține diverse prelegeri pe teme medicale. De multe ori, la costum asortează o cravată care unora le poate părea caraghioasă. Însă acea cravată este o amintire prețioasă tocmai din anul 1994, din Africa de Sud. ”Cravata asta are o poveste a sa. E veche de 24 de ani și este făcută dintr-un material foarte bun, deoarece culorile s-au păstrat, în ciuda faptului că a fost spălată de mai multe ori. În anul 1994, colegul meu Larry Hadley care a fost profesor de chirurgie pediatrică la Durban, vindea aceste cravate ca să strângă bani pentru ca să facă sărbătoarea de Crăciun pentru copiii lui oncologici”. Medicul ieșean a cumpărat mai multe asemenea accesorii vestimentare, dar acum mai are doar una. O poartă mereu când vorbește despre copii.
