10 lucruri interesante din viața lui Coco Chanel, stăpâna lumii modei

0
1331

Coco Chanel a fost, probabil, cea mai influentă femeie din istoria modei. Devenită un simbol al eleganței, ea a reușit să-și construiască un imperiu într-o industrie dominată de bărbați.

Cu o viziune revoluționară și gusturi impecabile, Coco Chanel a reușit să influențeze generații întregi și este un reper și în ziua de astăzi. Pe lângă o carieră strălucită, Coco Chanel a avut și o viață demnă de film.

Iată câteva lucruri interesante despre faimoasa creatoare de modă, de la începuturile sale umile până la ultimele cuvinte rostite pe patul de moarte.

1. Să facem cunoștință cu Gabrielle

Coco Chanel 01

Gabrielle „Coco” Chanel, în copilărie

Cu toții o cunoaștem drept Coco Chanel, însă adevăratul ei nume era Gabrielle Bonheur Chanel. Înainte de a se lansa în lumea modei, tânăra obișnuia să cânte la un cabaret frecventat de ofițeri de cavalerie. Ofițerii au fost cei care au poreclit-o „Coco”.

 

2. S-a născut într-o familie săracă

Coco Chanel 02

Coco Chanel a devenit foarte bogată și celebră, însă începuturile ei au fost umile. Era fiica unui țăran și a unei vânzătoare și s-a născut într-un adăpost pentru săraci. A avut doi frați și două surori.

3. A trăit zece ani la orfelinat

Coco Chanel 03

Orfelinatul mănăstirii Aubazine

Pe când Coco avea opt ani, mama ei a murit de tuberculoză. Rămas singur cu copiii, tatăl ei i-a trimis pe băieți la muncă, iar pe cele trei fete le-a lăsat la orfelinatul mănăstirii Aubazine.

Coco a petrecut aici zece ani, timp în care a învățat să brodeze, să calce și să coasă.

4. Pălăriile au fost primele ei creații

Coco Chanel 04

 

Coco Chanel și-a început cariera în modă creând pălării. Cu ajutorul unuia dintre admiratorii săi, a deschis primul magazin în Paris, în 1913.

Pe măsură ce magazinul câștiga în popularitate, a început să vândă și haine.

5. Micuța rochie neagră

Coco Chanel 05

Micuța rochie neagră a lui Coco Chanel a fost purtată de simboluri ale feminității, precum actrița Audrey Hepburn

În anii ’20, Coco Chanel a introdus în lumea modei așa-zisa „micuță rochie neagră”. Rochia era creată cu intenția de a oferi o ținută elegantă și ușor de purtat, la un preț rezonabil.

Revista Vogue a prezis cu exactitate că mica rochie neagră va fi purtată peste tot în jurul lumii. Până și astăzi, acest tip de rochie este un simbol al eleganței și simplității.

6. Coco Chanel și coafura sa legendară

Coco Chanel 06

 

Chanel nu a influențat doar moda vestimentară. La un moment dat, a apărut la Operă cu părul scurt, inspirând multe femei să adopte coafura garçon (coafura băiețească).

7. Norocul cifrei 5

Coco Chanel 07

În 1921, a creat primul ei parfum, Chanel Nr. 5, primul parfum care purta numele unui designer. Numele Chanel era însoțit de cifra 5 fiindcă o ghicitoare îi spusese creatoarei de modă că acesta era numărul ei norocos.

Și probabil că așa era, pentru că parfumul se vinde cu succes și astăzi, la aproape un secol de la lansare.

8. „Doamenlor, ieșiți din corset!”

Coco Chanel 08

 

Creațiile revoluționare ale lui Coco Chanel erau elegante, însă și confortabile și practice, eliberând femeile de povara de a purta corsete. Tot ea a fost cea care a îndrăznit să scurteze fustele astfel încât să se vadă gleznele.

9. A fost acuzată că a spionat pentru naziști

Coco Chanel 09

În 1939, la începutul Celui de-Al Doilea Război Mondial, Coco Chanel și-a închis toate magazinele, păstrând doar apartamentul situat deasupra atelierului său. În timpul ocupației germane, ea a locuit la Hotel Ritz, locul preferat al ofițerilor germani de rang superior.

De altfel, Coco Chanel a fost adesea acuzată pentru relațiile ei strânse cu elita germană și pentru aversiunea pe care se pare că o avea față de evrei. Creatoarea de modă a avut și o relație amoroasă cu diplomatul german Hans Günther von Dincklage, cunoscut pentru legăturile sale cu serviciile de spionaj germane.

Mai mult, o serie de documente ale Rezistenței franceze indică faptul că Chanel ar fi spionat pentru naziști, fiind Agentul 7124 (nume de cod „Westminster”).

 

Magazinele ei au rămas închise timp de 15 ani, până în 1954. Atunci, la vârsta de 71 de ani, Coco Chanel revenea în lumea modei. Ulterior, i-a spus actriței Marlene Dietrich că și-a redeschis afacerea fiindcă „murea de plictiseală”.

10. A avut un sfârșit pe măsura vieții ei

Coco Chanel 10

Coco Chanel a murit în apartamentul ei din Hotelul Ritz, unde a trăit mai bine de 30 de ani

Pe 9 ianuarie 1971, după ce s-a întors de la o plimbare cu prietenul ei Claude Baillen, Coco Chanel a început să se simtă rău. S-a retras mai repede decât de obicei, iar a doua zi, pe 10 ianuarie, a murit în patul ei din Hotelul Ritz, care-i fusese casă timp de 30 de ani.

Ultimele ei cuvinte, pe care i le-a adresat cameristei, impresionează prin franchețe și simplitate: „Vezi? Așa se moare.”

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments