B1 TV a difuzat în prima zi a anului 2019, în premieră în România, documentarul „The Facebook Dilemma”, anunță postul. Producția a fost programată marți, 1 ianuarie de la ora 21.00, și în reluare miercuri, 2 ianuarie, de la ora 16.00.
„Dilema Facebook” este o investigație privind impactul rețelei de socializare asupra vieții private și a democrației.
Promisiunea Facebook a fost aceea de a uni lumea. Dar o serie de scandaluri recente – de la proliferarea de știri false și de dezinformare pe Facebook, până la eșecul companiei de a proteja milioane de utilizatori – au ridicat întrebarea: Este Facebook mai mult dăunător decât util?
Fostul manager de operațiuni al Facebook, Sandy Parakilas, a declarat că a simțit responsabilitatea de a avertiza în legătură cu ceea ce se întâmplă în realitate pe platforma online.
Documentarul a fost difuzat în SUA, la sfârșitul lunii octombrie, iar B1 TV îl aduce în exclusivitate în România.