În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îi cinstim pe toți cei care poartă numele de Ioan, Ion / Ioana.
Pentru cei care își serbează ziua onomastică, de Sfântul Ion, recomandăm o rețetă festivă de tort pentru această zi .
Tort de bezele
Ingredinte:
8 albușuri;
500 g zahăr pudră;
Unt pentru uns tava;
Cremă:
1 lingură cu vârf de cacao;
3 linguri de făină;
4 linguri de zahăr;
1/2 l de lapte;
100 g unt;
1 lingură de rom;
Se bat albușurile spumă, se adaugă zahărul puțin câte puțin și se mai bate până ce albușurile sunt bine întărite. Se coc pe rând patru foi, întinzând albușul potrivit de gros pe fundul tăvii de tort, bine uns și presărat cu făină.
Se scot foile numai după ce s-au răcit de tot, altfel se sfărâmă. Se fac separat câteva bezele mici, pentru garnitură.
În foi se pune următoarea cremă: se desface cacao cu o lingură, două de lapte. Se adaugă zahărul, apoi făina, frecând continuu și se toarnă laptele clocotit. Se pune cratița pe foc și ai grijă să nu rămână niciun cocoloș. Când este destul de legată, se dă la o parte și după ce s-a răcit, se pun pe rând bucățele mici de unt frecând mereu, până ce crema a devenit spumoasă. Se adaugă o lingură de rom.
În loc de crema de mai sus, se poate pune între foile de bezele numai frișca bătută cu zahăr. Tortul se așază cu o oră înainte de a fi servit. Dacă așteaptă mai mult, foile de bezele se înmoaie prea tare.