Nu se poate nega că o vizită într-o mare capitală europeană, precum Londra sau Paris, poate fi o vacanță minunată, însă adeseori te poți bucura de cele mai bune vacanțe în locuri în care nu te-ai fi așteptat. De aceea, îți prezentăm șapte destinații de vacanță ieftine, ca alternative la destinațiile turistice majore.
1. În loc de Veneția (Italia), vizitează Colmar (Franța)
Iată primul loc de pe lista noastră cu destinații de vacanță ieftine. Colmar este, fără îndoială, unul dintre cele mai romantice orașe din Europa.
Uită de plimbările scumpe cu gondola prin Veneția și vizitează un oraș care pare desprins dintr-un basm de Hans Christian Andersen! Colmar este împânzit de străzi pietruite, cu case colorate.
Prin oraș trece chiar și un râu, cunoscut ca „Mica Veneție”. Mai mult, așezarea este recunoscută drept capitala vinului din Alsacia, așa că poți vizita o mulțime de podgorii.
2. În loc de Milano (Italia), vizitează Köln (Germania)
Köln rămâne adeseori în umbra unor orașe precum München și Berlin, însă adevărul este că acest oraș vechi de 2.000 de ani are multe de oferit. Nu în ultimul, Köln este renumit pentru berea sa, iar bijuteria orașului este catedrala gotică, care este cu peste 45 de metri mai înaltă decât cea din Milano.
3. În loc de Viena, vizitează Salzburg (Austria)
Salzburg este celebru fiindcă este locul de naștere al celebrului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart. Orașul este plin de cultură, artă și istorie, chiar dacă la o scară mai mică decât Viena.
Aici, poți vizita casa natală a lui Mozart și poți face un tur în Bibliotheca Mozartiana, care se laudă cu cea mai bogată colecție de cărți despre Mozart din lume. De asemenea, te poți pierde printre clădirile de un baroc uimitor.
Poți face o vizită și la fortăreața Hohensalzburg, unul dintre cele mai mari castele medievale din Europa.
4. În loc de München (Germania), vizitează Plzen (Republica Cehă)
Plzen sau Pilsen este locul de origine al berii Pilsner, așa că se poate spune că licoarea produsă aici a dat naștere culturii berii din München. De fapt, una dintre principalele atracții ale orașului este Muzeul Berii.
Tot aici se află și Marea Sinagogă, a doua cea mai mare sinagogă din întreaga Europă.
5. În loc de Istanbul (Turcia), vizitează Belgrad (Serbia)
Dacă ești amator de destinații de vacanță ieftine, Belgradul este un oraș potrivit. Capitala Serbiei este un centru al distracției, cu baruri și cluburi din abundență.
Fortăreața Kalemegdan, care are o vechime de aproape 1.500 de ani, merită vizitată. Dacă te afli aici pe timp de vară, încearcă să te destinzi pe Da Ciganlija, o insulă mică de pe râul Sava, care străbate orașul.
6. În loc de Londra, vizitează York (Marea Britanie)
Orașul antic York se află la două două ore de mers cu trenul de Londra și este, fără îndoială, una dintre cele mai pitorești și mai pline de istorie așezări din Regatul Unit. Se spune că una dintre străzile sale, cunoscută ca The Shambles, a inspirat Aleea Diagon din filmele și cărțile cu Harry Potter.
De altfel, The Shambles a fost votată de către utilizatorii Google drept cea mai pitorească stradă din Marea Britanie. În plus, York Minster, uimitoarea catedrală medievală a orașului, nu trebuie ratată.
7. Destinații de vacanță ieftine – În loc de Paris (Franța), vizitează Ljubljana (Slovenia)
Iată ultimul loc de pe lista noastră cu destinații de vacanță ieftine. Plină de cafenele și clădiri în stil art nouveau, capitala slovenă este la fel de frumoasă precum capitala franceză.
Explorează străzile pietruite din orașul vechi, plimbă-te pe canale și poduri și asigură-te că vizitezi cel mai reprezentativ simbol al orașului: Castelul Ljubljana!