Indicele ROBOR a scăzut la 2,88%, cel mai mic nivel din ultimele şapte luni. Ratele ar trebui să scadă la creditele în lei

0
265

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se stabilesc ratele dobânzilor pentru românii cu credite în lei, a scăzut joi la 2,88%, cel mai mic nivel din ultimele șapte luni, potrivit datelor publicate de către Banca Națională a României (BNR).

Indicele ROBOR este cel în funcție de care se calculează ratele pentru creditele luate prin programul ‘Prima Casă’. Scăderea vine în contextul în care Guvernul a impus la finele anului 2018 ‘taxa pe lăcomie’, care este plătită de către bănci în cazul în care indicele ROBOR depășește 2%.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a acuzat recent BNR că face presiuni asupra băncilor pentru a nu scădea dobânzile și l-a invitat pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la o discuție la sediul instituției pe care o conduce. De partea cealaltă, Isărescu a respins ieri criticile și a spus că acestea sunt o ‘aiureală’. BNR a criticat aspru ‘taxa pe lăcomie’ într-un raport oficial.

Guvernul estimează că va colecta 3,6 miliarde de lei din aceasta în acest an, dar Teodorovici spune că scopul nu este strângerea de bani ci forțarea băncilor să scadă dobânzile. Dacă indicele ROBOR tot scade, nu același lucru se întâmplă cu cursul leului, acesta înregistrând miercuri și joi noi recorduri negative în fața euro.

SURSA www.libertatea.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments