Falimentul ameninta fotbalul turc. Datorii catastrofale

0
310

Datoriile principalelor echipe de fotbal din campionatul turcesc vor fi restructurate în urma unui acord cu băncile creditoare. Acestea au făcut datorii mari pentru a cumpăra jucători din străinătate, însă rezultatele pe plan intern și internațional au fost sub așteptări, iar încasările au fost mult sub așteptări.

Datoriile totale ale primelor patru cluburi de fotbal din Turcia (Galatasaray, Fenerbahce, Besiktas, Trabzonspor) depăşesc zece miliarde de lire turceşti (1,87 miliarde de dolari), în condiţiile în care acestea au cheltuit sume mari pentru a atrage staruri din străinătate.

 

În aceste circumstanțe, cluburile amenințate de faliment au negociat restructurarea datoriilor cu băncile care le-au acordat împrumuturile. Băncile nu au fost de acord cu varianta ștergerii datoriilor. ”Este exclus ca datoriile să fie şterse sau ca la restructurare să fie utilizate alte standarde de evaluare decât cele ale pieţei”, a anunțat Asociația Băncilor din Turcia.

Riscul creditelor în valută

Criza fotbalului turc a fost precipitată, pe lângă politica de transferuri imprudentă a cluburilor, și de deprecierea semnificativă în 2018 a lirei turcești, cu aproape 30% în raport cu dolarul, situație ce a afectat în primul rând companiile cu credite mari în valută.

Acţiunile marilor cluburi de fotbal din Turcia au crescut luni în urma informaţiilor privind restructurarea datoriilor. Acţiunile Fenerbahce, Galatasaray şi Besiktas au înregistrat creşteri cuprinse între 5% şi 8%, în timp ce titlurile Trabzonspor s-au apreciat cu peste 3%.

Enver Erkan, economist la GCM Securities, a atras atenţia că restructurarea datoriilor nu rezolvă problemele de amploare legate de greşelile administrative ale cluburilor, care au cheltuit sume mari pentru a încheia contracte nefavorabile cu jucători străini şi au pus accentul pe deciziile pe termen scurt.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments