GATA VACANTA! Elevii se întorc la școală în 14 ianuarie: Structura anului școlar 2018 – 2019/ Când sunt programate următoarele vacanțe

0
601

Vacanța de iarnă a elevilor din învățământul școlar și preșcolar are trei săptămâni anul acesta, astfel că aceștia vor reveni la școală abia pe 14 ianuarie. Vor sta la ore doar două saptămâni, pentru că urmează o noua vacanță, timp în care vor mai avea o zi liberă.

Elevii vor merge la școală încă două săptămâni, pentru că după aceea va urma o nouă vacanță, de o săptămână: vacanţa intersemestrială: 2 – 10 februarie 2019. Dar până atunci, vor mai avea o zi liberă:  joi, 24 ianuarie 2019, Ziua Principatelor Române.

Cursurile din anul şcolar 2018-2019 au început în 10 septembrie și însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni), conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale

Structura anului școlar 2018-2o19 cuprinde:

  • semestrul I, în perioada: 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019;
  • semestrul al II-lea, în perioada: 11 februarie 2019 – 14 iunie 2019.

Vacanţele școlare ale elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel în 2018 și 2019:

  • vacanţa de iarnă, în perioada: 22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019;
  • vacanţă intersemestrială, în perioada: 2 – 10 februarie 2019;
  • vacanţa de primăvară, în perioada: 20 aprilie – 5 mai 2019;
  • vacanţa de vară, în perioada: 15 iunie – 15 septembrie 2019.

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de o vacanţă școlară în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Programul național „Școala altfel” se va desfășura în perioada 1 octombrie 2018-31 mai 2019, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ, anunță Ministerul Educației.

Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei și al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situații obiective de urgență (intemperii, epidemii, calamități) nu se poate realiza în perioada vacanțelor școlare.

Calendarul evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare şi atestare a calificării profesionale şi a competenţelor, precum şi calendarul admiterii la liceu se vor aproba prin ordin al ministrului Educaţiei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments