Luni, 14 ianuarie, va avea loc prima ședință a Consiliului Local al Municipiului Iași din anul 2019. Aleșii se vor întruni în ședință extraordinară pentru a dezbate două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea face referire la aplicarea „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice în municipiile-reședință de județ” pentru realizarea proiectului „E-move-Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Iași”.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 1.063.740,71 lei, cu TVA. Contribuția municipalității ieșene va fi de 70.893,69 lei, reprezentând 10% din valoarea eligibilă a proiectului.
Implementarea proiectului va consta în amplasarea a patru stații de reîncărcare într-o primă etapă, fiind vorba și de opt locuri de parcare, destinate exclusiv reîncărcării autovehiculelor electrice. Amplasamentele vizate sunt următoarele: parcarea TVR (fosta clădire Romtelecom), parcarea Ciric, parcarea Spitalului Clinic „C.I.Parhon” și parcarea din șoseaua Națională nr.43.