Marți, 15 ianuarie, primarul Mihai Chirica a participat la mai multe manifestări dedicate marcării a 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Mai întâi, edilul a luat parte la evenimentul cultural „Eminescu, Măria Ta!” organizat de reprezentanții Casei de Cultură „Mihai Ursachi” în Parcul Copou.
Ulterior, primarul Mihai Chirica a fost invitat să participe la evenimentele prilejuite de împlinirea a 154 de ani de la înființarea Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
„Ca primar al Municipiului Iași acord o atenție deosebită calității educației ieșene. Ne preocupă tot spectrul învățământului ieșean și românesc, ținând cont că, indiferent de tipul de învățământ, fie el tehnic, vocațional, real sau umanist, acesta contribuie la desăvârșirea fiecărui elev. Anul 2019 va fi anul finalizării mai multe obiective de investiții, multe dintre ele fiind în sectorul educației.
În altă ordine de idei, Mihai Eminescu este un simbol în fața căruia și municipalitatea ieșeană se înclină cu pioșenie. E păcat că ne amintim doar de două ori pe an de poetul nepereche, atunci când îl aniversăm și când îl comemorăm. Acest om de cultură ar trebui citat în fiecare zi. Cred că nu reușim să trezim suficient de mult curiozitatea generațiilor tinere asupra moștenirii lăsate de Mihai Eminescu, care amintește de patriotism, de importanța limbii române, de profunzimea simbolurilor țării, de elitele academice sau de viitorul neamului românesc.
În aceste momente grele prin care trece România cred că ar trebui să medităm la celebrele versuri «Ce-și doresc eu ție, dulce Românie?» Cu voia Lui Dumnezeu vom reuși să recuperăm din timpul pierdut, din cei 30 de ani în care am descalificat fiecare victorie pe care românii au obținut-o în trecut. Ne bucurăm când avem rezultate care atestă o educație de performanță, dar avem un sistem de sănătate compromis, o infrastructură insuficient dezvoltată, la care se adaugă migrația numeroasă a românilor spre meleaguri străine. Cred că trebuie să privim spre viitor cu încredere, pentru că avem o fundație solidă la care au contribuit personalități recunoscute pe plan internațional. Tinerii trebuie să-și păstreze speranța că aici, în România, își pot clădi un viitor din punct de vedere educațional și profesional”, a declarat primarul Mihai Chirica.
La aceeași unitate de învățământ au mai avut loc activități precum lansarea proiectului „Colegiul Național «Mihai Eminescu» Iași, 155 de ani de tradiție și modernitate”, lansarea volumului „Eminent la Română” (proiect coordonat de profesorii Catedrei de Limba Română) și spectacolul „La aniversară” prezentat de elevii școlii împreună cu elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”.