Calificare dramatica pentru Simona Halep! După victoria din meciul cu Sofia Kenin: ”Nu am nici cea mai vagă idee cum am revenit”

0
286

La interviul acordat pe teren, Simona Halep a vorbit despre victoria cu Sofia Kenin, obținută joi, 6-3, 6-7 (5), 6-4, după ce a revenit spectaculos în  setul decisiv, de la 2-4, și s-a calificat în turul 3 la Australian Open, primul Mare Șlem al anului.  „Nu am nici cea mai vagă idee cum am revenit în decisiv. Nu pot să explic ce s-a întâmplat. Sofia este o jucătoare foarte bună, mi-a făcut viată grea. A aleargat foarte mult.

În setul doi, a fost mai bună decât mine, dar mă bucur că am revenit și am castigat. M-am accidentat un pic în setul 2, dar am luptat în continuare pentru că am vrut să câștig în fața voastră. Le mulțumesc fanilor pentru susținere. Mereu mi-a plăcut să joc aici. Sper ca în runda următoare să evoluez mai bine”, a declarat Simona Halep imediat după câștigarea meciului. „Sofia Kenin a fost emoționaă pe final. Simona a fost lipsită de încredere, nu a avut multe meciuri în picioare în ultima perioadă. Pentru Halep este o victorie importantă. Tot timpul am spus că primele tururi sunt grele la un Grand Slam, iar acum, dupa ce treci de aceasta barieră, lucrurile devin mai ușoare. Acum ai mai multa încredere pentru că ai avut meciuri dificile în primele tururi”, a spus Wilander la EuroSport. „Sunt convins că Simona a lucrat la serviciu. Când n-ai încredere în jocul tău, serviciul te poate ajuta. Ești mai relaxat și îți merge mai bine jocul”, a mai spus Wilander. Simona Halep e în turul III la Australian Open!

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments