Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T.Popa” Iasi a publicat Metodologia de admitere pentru anul universitar 2019/2020

0
589

În ședința din 15 ianuarie 2019, Senatul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași a aprobat Metodologia proprie privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în UMF Iași, în 2019.

Noutățile din acest an sunt două programe de licență noi, în cadrul Facultăților de Farmacie și de Medicină Dentară, sub rezerva acreditării programului de către ARACIS și publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior.

În cadrul aceleiași ședințe, a fost aprobat calendarul concursului de admitere, pentru sesiunea iulie 2019:

  • Perioada înscrierilor: 15-20 iulie 2019
  • Testul grilă: 24 iulie 2019

Pentru admiterea din acest an, propunem două specializări noi: «Cosmetică medicală și Estetică» (180 credite – durata studiilor 3 ani), în cadrul Facultății de Farmacie, și «Asistență de Profilaxie Stomatologică»  (reglementată general, 180 credite, durata studiilor 3 ani), în cadrul Facultății de Medicină Dentară, cu precizarea că ambele specializări sunt supuse aprobării Ministerului Educației. Ambele programe de licență răspund unor cerințe reale pe piața muncii. De exemplu, un student care va absolvi Facultatea de Farmacie – specializarea «Cosmetică medicală și Estetică», va avea diverse oportunități de carieră, de la clinicile de dermatocosmetică, până la saloanele și centrele de înfrumusețare. De asemenea, toate statisticile arată că avem nevoie de asistenți specializați în domeniul profilaxiei stomatologice, de aceea cred că este important ca Universitatea noastră să aibă inclusă în oferta academică și o astfel de specializare, în cadrul Facultății de Medicină Dentară”, a declarat prof. univ. dr Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași.

Concursul de admitere se organizează de către UMF Iași pe domenii de licență, la următoarele specializări:

  • Medicină (durata studiilor 6 ani)
  • Medicină Dentară (durata studiilor 6 ani)
  • Farmacie (durata studiilor 5 ani)
  • Asistență Medicală Generală (durata studiilor 4 ani)
  • Nutriție și Dietetică (durata studiilor 3 ani)
  • Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare (durata studiilor 3 ani)
  • Tehnică Dentară (durata studiilor 3 ani)
  • Asistență de Profilaxie Stomatologică (durata studiilor 3 ani) – sub rezerva acreditării programului de către ARACIS și publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior
  • Cosmetică medicală și Estetică (durata studiilor 3 ani) – sub rezerva acreditării programului de către ARACIS și publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior
  • Bioinginerie (durata studiilor 4 ani).

Conform Metodologiei din acest an, se mențin aceleași discipline de examen pentru testul grilă și aceeași pondere a notei obținute la examenul de bacalaureat față de anul trecut. Admiterea la studii de licență în Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, pentru toate ciclurile universitare (atât pentru locurile finanțate de  bugetul de stat cât și pentru locurile cu taxă) se realizează numai prin concurs de admitere, în limita locurilor aprobate pentru anul respectiv. Numărul de locuri aprobat va fi publicat imediat după primirea Ordinului Ministerului Educației Naționale.

În cadrul Concursului de admitere, selectarea candidaților ține cont numai de nivelul pregătirii profesionale a acestora și se realizează prin două modalități:

  • Susținerea unui probe scrise (test grilă), în limba română, pentru ocuparea locurilor subvenționate de la bugetul de stat și a locurilor cu taxă în lei.
  • Evaluarea performanțelor școlare și, eventual, universitare ale candidaților, pe baza dosarului personal depus, pentru locuri cu taxă în valută și locuri cu taxă în lei pentru a doua facultate.

Concursul pentru admiterea la ciclul de studii universitare de licență va avea loc sub forma unui test grilă, cu durata de trei ore. Clasificarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90% va avea nota obținută la testul grilă, iar 10% media de la bacalaureat.

Disciplinele de concurs sunt următoarele:

Pentru specializările: Medicină și Medicină Dentară – Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) – obligatoriu și Chimie Organică sau Fizică – la alegere.

Pentru specializarea Farmacie – Chimie Organică – obligatoriu și Biologie Vegetală sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) – la alegere.

Pentru specializările: Asistență Medicală Generală, Tehnică Dentară, Nutriție și Dietetică, Cosmetică medicală și Estetică, Asistență de Profilaxie Stomatologică – la alegere între Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) sau Chimie Organică.

Pentru specializarea Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare – Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului)

Pentru specializarea Bioinginerie – la alegere între Matematică sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului).

Facultate Nr. materii Nr. total de întrebări Număr întrebări materie principală Număr întrebări a doua materie obligatorie stabilită de candidat la alegere
·      Medicină

·      Medicină Dentară

2 90 54 (60%)*

(Biologie clasa a XI-a)

36 (40%)

(Chimie Organică sau Fizică)

·      Farmacie 2 75 45 (60%)

(Chimie Organică)

30 (40%)

(Biologie Vegetală sau

Biologie clasa a XI-a)

·      Bioinginerie 1 45 45 (100%)

(Biologie clasa a XI-a)

15 15 (100%)

(Matematică)

·      Asistență Medicală Generală 1 50 50 (100%)

(Biologie)

45 45 (100%)

(Chimie Organică)

·      Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare 1 45 45 (100%)

(Biologie)

·      Cosmetică medical și Estetică[1]

·      Asistență de Profilaxie Stomatologică1

1 40 40 (100%)

(Chimie Organică)

45 45 (100%)

(Biologie)

·      Nutriție și dietetică

·      Tehnică dentară

1 45 45 (100%)

(Biologie)

40 40 (100%)

(Chimie Organică)

*Procentul din paranteză reprezintă ponderea numărului de întrebări din caietul de teză.

Metodologia proprie privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în UMF Iași în 2019 poate fi găsită pe site-ul Universității urmând acest link: https://www.umfiasi.ro/wp-content/uploads/2019/01/Metodologia-proprie-pentru-concursul-de-admitere-2019-aprobata-in-Senat.pdf

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments